Centrul de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) îi invită pe clujeni la o nouă dezbatere publică joi, 11 noiembrie 2021, începând cu ora 17, tema acesteia fiind „Amenajare Parc Est”.
Proiectul de reamenajare a Pieței Mărăști propune noi spații verzi, parking-uri și piste pentru biciclete. În ceea ce privește traficul, vor apărea sensuri unice, precum și benzi dedicate transportului public.
Proiectul prin care a fost amenajată prima pădure-parc din județul Cluj și una dintre primele din România, pădurea-parc Făget, a ajuns la final. Valoarea totală a proiectului a fost de trei milioane de euro.
Amenajarea Cetățuii și cea a parcului de pe Canalul Morii, tronsonul Parcul Rozelor au fost aprobate de consilierii locali clujeni. Prin aceste parcuri, obiectivul municipalității de a transforma Clujul într-un oraș „verde” se apropie tot mai mult de a deveni realitate.
Reamenajarea Parcului Primăverii din cartierul clujean Mănăștur a fost pusă în dezbatere publică, în cadrul CIIC. Printre schimbările majore care doresc să fie implementate se numără eliminarea benzinăriei și extinderea spațiului verde, dar și modernizarea străzilor Ion Meșter și Emil Cioran. Va fi amenajată inclusiv o zonă umedă în parc.
„Reamenajarea Parcului Primăverii” este tema următoarei dezbateri CIIC, care va avea loc marți, 6 aprilie. Clujenii sunt invitați să ia cuvântul în cadrul evenimentului, pentru a veni cu propuneri legate de subiectul pus în discuție.
Anul cartierelor începe din Iris, la Cluj-Napoca. Piața Liebknecht, Parcul Iris și străzile adiacente vor fi amenajate. Zona se va schimba radical. Vezi galeria foto.
Seria dezbaterilor CIIC continuă cu tema „Piața Karl Liebknecht și străzile adiacente”. Evenimentul va avea loc joi, 25 martie, clujenii interesați având ocazia de a lua cuvântul și a prezenta idei legate de subiect.