monitorulcj.ro Menu
Monitorul Cartierelor

Reamenajarea Parcului Primăverii din Cluj-Napoca va fi discutată în cadrul unei noi dezbateri publice CIIC

„Reamenajarea Parcului Primăverii” este tema următoarei dezbateri CIIC, care va avea loc marți, 6 aprilie. Clujenii sunt invitați să ia cuvântul în cadrul evenimentului, pentru a veni cu propuneri legate de subiectul pus în discuție.

„Reamenajarea Parcului Primăverii”, tema următoarei dezbateri CIIC.

 

 


Lucrările de reamenajare a Parcului Primăverii din cartierul clujean Mănăștur vor fi puse în dezbatere publică marți, 6 aprilie. Evenimentul face parte din seria dezbaterilor organizate în cadrul Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC) și va fi transmis online. Clujenii interesați se pot înscrie pentru a lua cuvântul.

 


Astfel, tema dezbaterii este „Reamenajarea Parcului Primăverii”, evenimentul fiind transmis prin intermediul platformei digitale ZOOM, precum și pe pagina de Facebook a Centrului de Inovare și Imaginație Civică (CIIC), începând cu ora 17.00.

Clujenii, invitați să vină cu idei

Clujenii interesați de subiect au posibilitatea de a se înscrie pentru a lua cuvântul în cadrul dezbaterii. Doritorii trebuie să adreseze o solicitare în opțiunea „mesaj” a paginii CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică, primind ulterior linkul de conectare în ziua dezbaterii, precum și detalii cu privire la intervenție.


„Fiecare clujean poate veni cu o idee sau inițiativă valoroasă. Centrul de Inovare și Imaginație Civică este locul unde culegem și dezbatem toate propunerile care vizează modernizarea și dezvoltarea orașului nostru pe multiple componente, de la mobilitate urbană la orașul Smart City, de la proiecte cultural-artistice la aspecte care țin de dezvoltarea socială. CIIC își propune să aducă toate energiile pozitive ale orașului într-un cadru organizat în care aceste idei să poată fi analizate și dezbătute alături de experți”, transmit organizatorii dezbaterii.

Primarul Emil Boc anunța încă de anul trecut că a fost alocată o sumă de bani, în cadrul rectificării bugetare, pentru modernizarea Parcului Primăverii.


Piața Karl Liebknecht, subiectul ultimei dezbateri

„Avem un proiect nou, de regândire și modernizare a Parcului Primăverii. Dorim să facem acolo un parc modern, cu toate faciltățile. Mănăștur este un cartier mare, este nevoie de un loc de agrement atractiv, cu dotări ultramoderne. Acum, dotările sunt minime acolo, la nivelul anului 2000”, a declarat edilul în urmă cu un an.

Ultima dezbatere din seria celor din cadrul CIIC a avut loc joi, 25 martie, prilej cu care, a fost pusă în discuție amenjarea Pieței Liebknecht, a Parcului Iris și a străzilor adiacente. Conceptul de amenajare propus vizează o suprafață de aproximativ 23.500 mp aflată în domeniul public al municipiului și cuprinde Piața Karl Liebknecht, strada Războieni, strada Puieților, strada Gheorghe Asachi, strada Spiru Haret, strada Postăvarul, strada Nicolae Românul, strada Iris (parțial) și Parcul Iris.


CITEȘTE ȘI

Cum a ajuns Cluj-Napoca un oraș smart și sustenabil? De la Wi-Fi gratuit în centru, la eliminarea copiilor xerox