Sărbătoarea Paștelui 2021 este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor, care are la bază Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Învierea lui Hristos au vestit-o apostolii, care au fost martori, o mărturisesc scrierile lor și o propovăduiește Biserica de mai bine de două mii de ani.
Vinerea Mare sau Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă, Vinerea Patimilor, este o zi de mare doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a murit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos.
Sub titlul: "Calea Crucii a milostivirii", tineri în costume speciale vor interpreta rolul lui Isus şi al soldaţilor romani pe drumul Calvarului, în cadrul unui program organizat de Episcopia de Cluj-Gherla şi Uniunea Creştină din România.
Episcopul Greco-Catolic de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a constatat că, astăzi, accentul se pune mai mult pe ospăţ şi mai puţin pe înţelesul spiritual al Sărbătorii Paştilor, pentru mulţi, bucatele fiind mai importante decât motivul celebrării, Învierea lui Hristos.
Fostul primar al Clujului Gheorghe Funar a „produs” joi, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus Cluj-Napoca, o nouă mostră a naţionalismului său proverbial, aplicat de această dată pe religie. Fără ca nimeni să îi „amendeze” discursul venit parcă dintr-o lume paralelă.
O şcoală din Cluj-Napoca poate fi uşor confundată cu o biserică după ce pe uşile instituţiei au apărut icoane.
Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii, celebrează de peste 2.000 de ani naşterea lui Iisus şi este prilej de a petrece în familie, lângă bradul împodobit, cu bucate tradiţionale, colinde şi daruri aşteptate atât de copii, cât şi de cei mari.