monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Calea Crucii, reluată astăzi, prin centrul Clujului

Sub titlul: "Calea Crucii a milostivirii", tineri în costume speciale vor interpreta rolul lui Isus şi al soldaţilor romani pe drumul Calvarului, în cadrul unui program organizat de Episcopia de Cluj-Gherla şi Uniunea Creştină din România.

Nu e primul an in care se organizează un astfel de program la Cluj-Napoca

Programul, cu pornirea din Piaţa Unirii până la Catedrala "Schimbarea la Faţă", unde va avea loc un oficiu de rugăciune, va avea loc, miercuri 12 aprilie, de la ora 16.30.

Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, preoţi, persoane consacrate şi credincioşi, între care mulţi tineri, vor parcurge în rugăciune acest traseu, ca semn al urmării lui Isus în timpul Pătimirii Sale, pe drumul care trece prin moarte, dar se încheie prin glorioasa Înviere.


Domnul nostru Isus Hristos, prin Crucea Sa, a luat asupra Sa poverile noastre ale tuturor şi de aceea, participanţii la aceste momente vor avea mici cruci de hârtie pe care, ajunşi în Catedrală, le vor fixa pe Crucea lui Isus, pentru a simboliza gestul mântuitor izvorât din milostivirea lui Dumnezeu, atât de frumos exprimat de Prorocul Isaia, cap 53, 3-5:

3. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.


4. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu.

5. Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.