monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

MS: Şeful Direcţiei Agricole Mureş şi un om de afaceri, reţinuţi de DNA, cercetaţi sub control judiciar

Şeful Direcţiei Agricole Mureş, Liviu Timar, şi omul de afaceri Ioan Pop, reţinuţi miercuri de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, vor fi cercetaţi sub control judiciar, au decis magistraţii Tribunalului Mureş.

Tribunalul Mureş a respins, miercuri, propunerea DNA de arestare preventivă a şefului Direcţiei Agricole Mureş, Liviu Timar, şi a omului de afaceri Ioan Pop, care fuseseră reţinuţi tot miercuri de procurorii anticorupţie.

Magistraţii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar în cazul ambilor inculpaţi, impunându-le mai multe condiţii, printre care să nu părăsească teritoriul ţării şi să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea anchetatorilor, precum şi să nu comunice între ei în mod direct sau indirect şi să nu ia legătura cu 13 martori şi cu membrii familiilor acestora. De asemenea, cei doi mai trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi.


Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Şeful Direcţiei Agricole Mureş, Liviu Timar, a fost reţinut de procurorii DNA pentru luare de mită şi primire de foloase necuvenite, ambele în formă continuată, în timp ce omului de afaceri Ioan Pop i se impută folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, precum şi infracţiunile de înşelăciune, dare de mită, toate în formă continuată, şi desfăşurarea de activităţi cu organisme modificate genetic fără a solicita şi a obţine autorizaţiile prevăzute de reglementările specifice.


Procurorii DNA Târgu Mureş îl acuză pe Liviu Timar că în perioada 2012-2014 a primit de la omul de afaceri Ioan Pop 34.000 de kilograme de îngrăşăminte, 184 de litri de pesticide şi şapte saci de sămânţă de porumb, în valoare totală de 88.366 de lei, pentru a întârzia efectuarea unor controale care să stabilească dacă firma acestuia cultivă sau nu soia modificată genetic.