Consiliul Național al Elevilor cere ca toți profesorii să fiscalizeze orele de meditații, iar cei care nu fac asta să fie sancționați contravențional.
Valeriu Nicolae l-a atacat pe Rareș Bogdan, afirmând că acesta are o serie de conexiuni cu oameni puternici, dar toxici din scena politică românească și nu numai.
Candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, ea având un avans de peste 15% după numărarea a 100% din voturi, potrivit datelor centralizate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
La cinci ani de la incendiul devastator de la clubul Colectiv din București, clujenii sunt chemați în stradă, vineri, la un protest.
12 europarlamentari români au votat împotriva rezoluției care acuză corupția de la Sofia, doar pentru că premierul Boiko Borisov e din aceeași familie politică (PPE).
Zeci de angajaţi de la Regionalele Căile Ferate Române (CFR) Călători din Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi sau Craiova au fost vizaţi de un amplu dosar de corupţie.
Fostul șef al Crimei Organizate din Cluj, Liviu Șipoș, a fost ridicat de DIICOT sub acuzații de șantaj.
România – tradiții și valori naționale (cultură și educație creștină, familie, capital românesc)
România în UE: o perspectivă realistă.