monitorulcj.ro Menu

Lloris, încă 5 ani la Tottenham

Hugo Lloris și-a prelungit pe încă cinci sezoane contractul cu Tottenham, grupare la care evoluează și fostul stelist, Vlad Chiricheș.

„U” Cluj, fabrică de talente

Mijlocașii Andreas Calcan (foto) și Lorant Kovacs sunt doi dintre cei mai promițători jucători ai Universității Cluj. „Să îmbraci tricoul Universității e o mare responsabilitate”, au declarat cei doi mijlocași.

Halep vrea la Turneul Campioanelor: „Visul meu e să ajung la Singapore"

Simona Halep îşi doreşte să participe la Turneul Campioanelor, unde vor fi prezente doar opt jucătoare care vor obține cele mai bune rezultate în acest an competițional. În acest moment, Halep ocupă locul al doilea, cu 4.589 de puncte, după rusoaica Maria Sharapova (4.880 de puncte).

Joi se dă startul în „Transylvania Open”

Federația Română de Orientare, împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Cluj, Asociația Județeană de Orientare, Clubul Sportiv Compass și Clubul Sportiv Transilva organizează, la Cluj-Napoca a 13-a ediție a concursului internațional de orientare sportivă „Transylvania Open”.