monitorulcj.ro Menu

Simona Halep s-a calificat în optimi la Cincinnati

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati, cu premii în valoare totală de 2,5 milioane de dolari.

Simona Halep a devenit a doua jucătoare de tenis din lume

Simona Halep a devenit a doua jucătoare de tenis din lume. Sursă foto: www.ziuanews.ro
Simona Halep a urcat o poziţie, până pe locul 2, cu 6.785 de puncte, în clasamentul jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni, aceasta fiind cea mai bună clasare din istorie a unei românce, informează wtatennis.com.

CFR Cluj învinsă de Steaua, pe stadionul din Gruia, scor 1-0

Echipa Steaua a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), formaţia CFR Cluj, într-un meci disputat în cadrul etapei a treia a Ligii I, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 43.

Primele declaraţii ale lui Srgian Luchin la Steaua

sursa foto: steauafc.com
Steaua l-a prezentat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, pe Srgian Luchin (28 ani), fundașul care a semnat cu clubul din Ghencea un contract pe 2 ani, urmând să poarte numărul 5.

CFR Cluj spune adio Ligii Europa

Sursă foto: cfr1907.ro
Formaţia CFR Cluj a fost învinsă, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de echipa Dinamo Minsk, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, rezultat în urma căruia gruparea din Belarus s-a calificat în play-off-ul competiţiei.