Sport
Corina Căprioriu: „Mă interesează să mă calific la Jocurile Olimpice”
Clujeanca Corina Căprioriu, care a revenit asupra deciziei de retragere la începutul acestui an, a declarat că are încredere că va câştiga o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Sportiva legitimată în trecut la clubul U CSM Dinamo Cluj-Napoca, Corina Căprioriu a spus că atunci când „munceşti şi eşti perseverent orice e posibil”.
„Eu m-am întors anul acesta, iar prima parte a fost destul de dificilă pentru că am început cu o accidentare. Am fost după aceea la competiţii, dar am acumulat ceva oboseală şi am zis în cele din urmă să revin în 2019. Pe mine mă interesează să mă calific la Jocurile Olimpice. Îmi doresc foarte, foarte mult să obţin medalii cât mai valoroase. De aceea m-am întors în judo. Vreau să mă autodepăşesc, sper să pot. Eu voi da tot ce am mai bun. O medalie la Tokyo este posibilă, dacă munceşti şi eşti perseverent orice e posibil”, a spus Căprioriu, potrivit Agerpres.
Clujeanca a a spus că primul concurs la care va participa va fi Grand Prix-ul din Israel, la sfârşitul lunii ianuarie.
„E foarte grea această calificare, am început în ianuarie pe locul 208 mondial. Nici când eram junioare nu cred că am fost pe locul ăsta, pentru că am acumulat destul de repede puncte. Acum sunt pe locul 42 mondial, sunt mai relaxată şi mai hotărâtă, îmi dă încredere să merg mai departe. Oricum, nu renunţ eu aşa cu una, cu două. Prima competiţie la care voi participa va fi Grand Prix-ul din Israel, la sfârşitul lunii ianuarie. Bineînţeles că îmi doresc o medalie la Campionatele Mondiale, însă încerc să iau fiecare competiţie în parte, pentru că fiecare meci îmi aduce puncte”, a adăugat sportiva medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Londra 2012.
Corina Căprioriu a menţionat că îi este greu să se acomodeze cu antrenorul interimar al lotului naţional, japonezului Kohei Oishi.
„El momentan lucrează mai mult cu junioarele. Eu am o relaţie cu antrenorii cu care am reuşit să obţin rezultate. Mi-e mult mai greu să mă acomodez cu antrenorul japonez. Eu vreau să mă pregătesc cu antrenorii cu care am avut rezultate. Cu domnul Bercean, cu bune cu rele, cu Simona Richter... mergem împreună. Am toată încrederea lor şi eu le ofer toată încrederea mea”, a spus Căprioriu, prezentă, duminică, în tribune la Liga Europei la feminin, competiţie desfăşurată la Sala Polivalentă din Capitală.
Judoka română Corina Căprioriu, vicecampioană olimpică la Londra în 2012, a renunţat, la începutul acestui an, la decizia de retragere şi a revenit în competiţie după aproximativ un an şi jumătate de pauză. Sportiva ajunsă la 31 de ani a câştigat de-a lungul carierei, pe lângă performanţa de la Olimpiada din Londra, un argint şi un bronz la Campionatele Mondiale, plus un aur şi un bronz la Europene. Ea își anunțase retragerea din activitate după Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016.