monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT Cluj a transferat un baschetbalist medaliat la Jocurile Olimpice

U-Banca Transilvania continuă campania de achiziții din această vară și a adus un nume important din baschetul european

U-BT Cluj a transferat un baschetbalist medaliat la Jocurile Olimpice

Ardelenii au a ajuns la un numitor comun cu Stefan Birčević, o extremă de forță de 2.11 m. Acesta poate evolua și pe postul de pivot și sosește la Cluj-Napoca din primul eșalon al Turciei.

Născut pe 13 decembrie 1989, Stefan este originar din orașul Lazarevac. El și-a început cariera profesionistă la Metalac Valjevo, apoi s-a transferat la Radnički Kragujevac. Ulterior, a ajuns în prima ligă din Spania și a bătut palma cu Estudiantes Madrid, formație pe care a ajutat-o timp de două sezoane. În iunie 2016 s-a întors în țara natală pentru a evolua la Partizan Belgrad.


Birčević și-a petrecut o bună parte a carierei în Turcia, îmbrăcând maioul grupărilor İstanbul Büyükşehir Belediyespor și Banvit. Timp de un sezon, Stefan a jucat la Telekom Baskets Bonn, iar stagiunea 2019-2020 a petrecut-o la Partizan Belgrad, alături de care a câștigat Cupa Serbiei.

Inițial, la începutul sezonului 2020/2021, Birčević trebuia să plece în Japonia, însă problemele legate de pandemie l-au determinat să semneze în Turcia, la Bursaspor. Astfel, în ultima ediție de campionat din Turcia, el a înregistrat medii de 8.0 puncte, 4.8 recuperări și 0.7 pase decisive.


Pe de altă parte, performanțele lui Stefan la naționala Serbiei sunt de-a dreptul impresionante. În 2011, la Universiada din Shenzen, Birčević a cucerit medalia de aur. În 2014, noul baschetbalist s-a regăsit în naționala Serbiei care a jucat finala Campionatului Mondial, pierdută în fața Statelor Unite, scor 96-66. Doi ani mai târziu, Stefan a fost prezent la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, unde a obținut medalia de argint, tot după o finală cu Statele Unite.

De asemenea, Stefan a jucat și o finală de EuroBasket în 2017, atunci când Serbia a fost învinsă de Slovenia. În 2019, Birčević a fost un component de bază al reprezentativei de la Belgrad la Campionatul Mondial, remarcându-se cu statistici de 4.8 puncte și 2.8 recuperări. Serbia s-a oprit în sferturi, fiind eliminate de Argentina.


 „Este o bucurie pentru mine să vin la această echipă, mai ales după ce am vorbit cu oamenii din conducere și cred că va fi grozav să joc la Cluj. Sunt bucuros că voi juca și pot să promit că voi da tot ce am mai bun. Sper să fim încurajați de oamenii din jurul nostru, să ieșim campioni și să ne calificăm în grupele Basketball Champions League”, a declarat jucătorul după ce a semnat cu U-BT.

Stefan Birčević devine al treilea jucător transferat în această vară de U-Banca Transilvania, după Giordan Watson și Brandon Brown.