monitorulcj.ro Menu
Sport

Mutu: Au fost ceva neînţelegeri cu Răzvan Lucescu, dar s-au rezolvat

Atacantul Adrian Mutu

Atacantul Adrian Mutu a negat existenţa unui conflict cu noul său antrenor de la Petrolul Ploieşti, Răzvan Lucescu, precizând că a avut nişte neînţelegeri pe vremea când acesta era selecţioner, dar s-au rezolvat între timp.

"Eu îl cunosc personal pe Răzvan şi mai sunt câţiva băieţi care au lucrat cu el. Nu a existat nicio secure a războiului între mine şi el, acel conflict de care s-a vorbit a fost o alimentare a presei. Am avut ceva neînţelegeri, dar s-au rezolvat între timp", a declarat Mutu, înaintea antrenamentului de miercuri al Petrolului, potrivit Mediafax.

Adrian Mutu a mai afirmat că nu a subestimat campionatul României şi s-a plâns de starea terenurilor din ţară.


"De la mine se aşteaptă multe şi sper să reuşesc în următoarele meciuri. Nu am subestimat niciodată campioantul României, din contră. Mă aşteptam la astfel de meciuri. Echipele care joacă cu Petrolul se apără, nici terenurile nu prea ne ajută, au fost sub orice critică atât la Braşov cât şi la Piatra Neamţ, dar trebuie să ne adaptăm şi să ne clasăm cel puţin pe locul 2", a adăugat atacantul.

Jucătorul a afirmat că nu se aştepta ca tehnicinaul Cosmin Contra să plece de la Petrolul, dar îl înţelege, pentru că este important să antreneze în Spania. "Nimeni nu se aştepta la plecarea lui Cosmin. Este şansa pe care o are, este de înţeles. Suntem alături de el şi sper să facă o treabă bună acolo, pentru că e primul antrenor român din Primera", a spus el.


Lupta pentru câştigarea titlului în Liga I nu este încă încheiată, consideră Adrian Mutu, dar el crede că şansele Petrolului nu sunt foarte mari în această campanie. "Nu mi-am luat gândul de la titlu, chiar dacă este foarte greu. Mai sunt 12 etape de jucat şi vom încerca să luăm cât mai multe puncte. Meciul cu Astra este decisiv atât pentru noi, cât şi pentru ei şi sper să fie un derbi frumos pe care să-l câştigăm", a adăugat jucătorul.