Sport
Universitatea a fost învinsă din nou de Petrolul
Universitatea Cluj a pierdut primul meci oficial din sezonul 2013-14 al Ligii 1, 0-1 cu Petrolul Ploieşti.
Petrolul a câştigat şi meciul din luna mai, disputat tot pe Cluj Arena, cu 4-2.
“Şepcile roşii” au cedat primul meci din noul sezon, disputat acasă, în faţa a peste 10.000 de spectatori. Oaspeţii, mai omogeni şi cel puţin aparent mai bine pregătiţi fizic, au dominat prima repriză, ratând câteva bune ocazii de a deschide scorul, prin Grozav şi Hamza. Ploieştenii au reuşit să marcheze abia în partea a doua a jocului, prin Hamza, care, nemarcat în careu, a şutat puternic şi l-a învins pe Dolha. “Studenţii” au ratat cea mai mare ocazie în minutul 90, când mai mulţi clujeni s-au bâlbâit în careul prahovenilor, nereuşind să înscrie din poziţii bune, într-un moment de uluială al apărării Petrolului.
Caseta tehnică
Universitatea Cluj: Dolha - Ciupe, Ninu, Raţiu (Szilagiy '20), L. Turcu - Bucşa, Ad. Popa II (Săndulescu '60) - Târnăcop, Cristocea, Borza - C. Dedu (Odiaka '46). Antrenor: Ionel Ganea
Petrolul Ploieşti: Pecanha - S. Achim, Benga, Geraldo, Guilherme - Boudjemaa (Naziri '90+4), Mustivar (Romario '66) - Hoban, Grozav, Teixeira - Hamza (Grecu '90+1). Antrenor: Cosmin Contra.
Cartonaşe galbene: Szilagiy '75, Ninu '76, Săndulescu '78 / Mustivar '37, Benga '77, Hamza '87, Pires '89.