monitorulcj.ro Menu
Sport

Grigoraș laudă jucătorii după înfrângerea de la Ploiești

Petre Grigoras

CFR Cluj a pierdut cu 2-3 meciul din deplasare cu Petrolul, dar antrenorul Petre Grigoraș și-a lăudat elevii la final.

Mai mult decât atât, tehnicianul din Gruia a afirmat că acesta a fost cel mai bun meci al CFR-ului de când echipa pregătelște echipa. „A fost un joc bun, din punctul meu de vedere, a fost cel mai bun al CFR-ului de când am venit. Ştiam că Petrolul este o echipă puternică, cu un public minunat. Am început iar de la 2-0, dar am revenit şi mai puteam marca. Am pierdut, dar n-am ce să le reproşez jucătorilor, au dat dovadă de multă determinare. Au jucători de valoare şi când am greşit, am fost taxaţi. Echipa mea a avut astăzi o altă atitudine, de aceea eu i-am felicitat, pentru realizări, pentru dorinţă, din păcate n-am putut câştiga. Jocul de astăzi ne dă speranţe pentru viitor“, a declarat Grigoraș la DigiSport. Antrenorul „feroviarilor“ a mai afirmat că pentru CFR calificarea în Europa League nu este mare lucru, obiectivul formației fiind câștigarea titlului, de care însă este foarte departe în acest moment.

În etapa următoare, CFR va primi vizita celor de la Oțelul Galați. Meciul se va disputa luni, 7 octombrie, de la ora 20.30.