monitorulcj.ro Menu
Sport

La mâna lui Paszkany! Cum îl poate da afară pe Grigoraş

Arpad Paszkany a tocat antrenorii în Liga I. De la promovarea din 2004, CFR a avut 15 tehnicieni, Ioan Andone fiind singurul cu două mandate. Deşi în ambele mandate a luat campionatul, Andone a fost de fiecare dată demis. Şi nu e singurul! Doar Dorinel Munteanu a plecat de la Cluj din proprie iniţiativă, toţi ceilalţi fiind daţi afară.

sursa foto: presalocala.com

Unii au plecat după numai câteva etape, alţii când echipa era pe primul loc, iar unii chiar din postura de campioni. Cum poate Paszkany să se despartă atât de uşor de antrenori şi fără scandal din partea acestora?

Potrivit prosport.ro, în primii ani de Liga I, Paszkany ajungea de comun acord cu antenorii pentru a-i demite în cazul rezultatelor slabe. De obicei, tehnicienii primeau trei salarii compensatorii pentru a accepta rezilierea angajamentului. Din 2009, Paszkany a impus în contractul fiecărui antrenor o clauză care îi permitea să-i demită plătindu-le doar salariul pe luna în curs. Cum ultimii tehnicieni au strâmbat din nas, şefii din Gruia au renuţat la respectiva clauză, dar au impus alta, pe care antrenorii n-au mai putut‑o refuza. Astfel, Mircea Rednic avea în angajamentul cu CFR o prevedere care le oferea posibilitatea şefilor să-l dea afară fără compensaţii financiare dacă echipa nu aduna cel puţin şase puncte la fiecare trei etape.


Aceeaşi clauză se regăseşte şi în contractul noului tehnician, Petre Grigoraş, care, teoretic, riscă să fie demis în cazul în care CFR nu câştigă derby-ul local cu „U”, programat pe 15 septembrie, pe Cluj Arena.

8 antrenori români a avut CFR în Liga I sub finanţarea lui Paszkany: Şunda, Munteanu, Andone, Cârţu, Minteaun, Trică, Rednic şi Grigoraş


7 tehnicieni străini au fost la Cluj în ultimii ani: Bergodi, Trombetta, Conceiçao, Mandorlini, Uhrin, Costa şi Sergio