monitorulcj.ro Menu

Dependenţa de acool poate fi depistată din adolescenţă

Dependenţa de acool poate fi depistată din adolescenţă
Majoritatea studiilor despre originile dependenței de alcool au în vedere obiceiurile din adolescență. Adolescența este vârsta experimentelor, personalitatea fiind în formare, și mulți specialiști apreciază că este o perioadă cheie și în ce privește vulnerabilitatea față de abuzul de alcool, relatează passionsante.be.
Biogenis, banca de celule stem

Celulele stem stocate la Biogenis salvează vieţi

Până în prezent, medicii specialişti în transplantologie, transfuziologie, hematologie şi pediatrie, au folosit cu succes transplantarea de celule stem stocate de grupul din care face parte Biogenis. Primele cazuri de transplantare au fost un succes.

Liderul Sanitas Cluj: Privatizarea sănătăţii este „mascată”

sursa foto: evz.ro
Liderul Sindicatului Sanitas din Cluj, Ştefan Roman, a participat, marţi, la o întâlnire cu prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, unde a prezentat nemulţumirile şi necesităţile din sistemul sanitar. Acesta a ţinut să precizeze că reforma sănătăţii trebuie facută cu foarte mult discernământ, Ministerul Sănătăţii având o mare responsabilitate în acest sens.
Aproximativ 500.000 de români sunt diagnosticaţi cu Alzheimer

Câţi români suferă de Alzheimer?

Aproximativ 500.000 de români sunt diagnosticaţi cu Alzheimer, afecţiunea cunoscută şi ca boala uităriii, la care incidenţa şi prevalenţa cresc puternic odată cu vârsta.

Cercetătorii clujeni au reuşit să creeze o reţetă de sânge artificial

Cercetătorii clujeni au reuşit să creeze o reţetă de sânge artificial
O reţetă de sânge artificial, care conţine o proteină din viermi marini şi care s-ar dovedi util în cazul unor intervenţii chirurgicale sau al unor accidente, a fost creată de o echipă de cercetători clujeni, testele preliminare pe şoareci având rezultate încurajatoare.