monitorulcj.ro Menu

Noutăţi în sistemul sanitar din 1 august: Salarii mai mari, gărzi plătite şi considerate vechime în muncă, mai multe analize şi investigaţii gratuite

Peste 160.000 de angajaţi din sistemul sanitar vor beneficia din 1 august de majorări salariale, medicii care fac gărzi suplimentare vor primi sporuri între 25 şi 100 la sută, iar serviciile medicale gratuite pentru pacienţi vor creşte, mai ales în stomatologie şi imagistică, prin aplicarea noului Contract Cadru privind acordarea asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru 2016-2017.

Clujean infectat cu virusul Zika

Ministerul Sănătății a primit confirmarea existenței unui al treilea caz de infectare cu virus Zika a unui cetățean român în afara țării. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 36 ani, care locuiește la Cluj-Napoca și a călătorit în Republica Dominicană - zonă activă de transmitere a virusului Zika - în perioada 06 iulie - 13 iulie.

Negocieri eşuate la Ministerul Sănătăţii pe tema gărzilor suplimentare. Chirurg clujean: O ţară de tâmpiţi de doctori facem muncă benevol

Reprezentanţii Federaţiei Sindicale Hipocrat au discutat miercuri cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii în privinţa gărzilor suplimentare din spitale, care de la 1 august ar trebui să fie realizate în baza unui contract, însă în urma negocierilor nu s-a ajuns la nicio concluzie. Potrivit unui studiu, 76% din medicii români spun că muncesc de gardă şi 36 de ore în continuu, ceea ce duce la o oboseală cruntă şi la scăderea calităţii serviciilor medicale.