Sănătate
Aproape 400 cazuri de COVID la nivel național! Situația se agravează pe zi ce trece
Aproape 400 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore. Ne apropiem de valul 4 al pandemiei tot mai mult în fiecare zi.
Până astăzi, 12 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.086.109 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.049.156 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 371 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În ultimele 24 de ore, la Cluj au fost raportate 18 cazuri de infecție cu COVID-19.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 52 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.334 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Decese COVID
În intervalul 11.08.2021 (10:00) – 12.08.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (1 bărbat și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din Argeș, Constanța și Vaslui.
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 ani. 2 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 751. Dintre acestea, 98 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.843.697 de teste RT-PCR și 2.017.447 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 12.767 de teste RT-PCR (5.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.447 la cerere) și 15.036 de teste rapide antigenice.