monitorulcj.ro Menu
Sănătate

De la 3 cazuri COVID-19 confirmate în Cluj, la peste 20, în doar două săptămâni. Ne pregătim de valul 4?

Miercuri, la Cluj au fost confirmate 21 de cazuri noi COVID-19, numărul fiind considerabil mai mare față de cel din ultima vreme. În urmă cu exact două săptămâni, la Cluj erau confirmate doar 3 cazuri noi.

De la 3 cazuri COVID-19 confirmate în Cluj, la peste 20, în doar două săptămâni. Ne pregătim de valul 4?

 

 


În 22 iulie, numărul cazurilor COVID-1 confirmate la Cluj a crescut ușor, 4 persoane fiind depistate cu virusul. Numărul s-a menținut și în ziua următoare. Ulterior, numărul cazurilor a scăzut din nou, în 24 iulie, nicio persoană din județ nefiind depistată cu SARS-CoV-2.

 


Ziua următoare a venit însă cu o altă creștere a cazurilor, fiind confirmați cu noul virus 9 clujeni.

Situația nu s-a menținut negativă, numărul cazurilor scăzând din nou la doar două.


De o săptămână, numărul cazurilor începe să crească

Începând din 27 iulie, s-a putut observa o creștere a cazurilor la Cluj, cu câteva excepții, numărul persoanelor confirmate zilnic cu noul coronavirus menținându-se la aproximativ 10.

„Apogeul” a fost atins săptămâna trecută, joi, când au fost anunțate 27 de noi cazuri, cel mai mare număr din ultimele luni de la Cluj.


Cazurile de COVID au înregistrat apoi o ușoară scădere, însă au continuat să se mențină în majoritatea zilelor peste 10, miercuri, la doar două săptămâni de când au fost confirmate 3 cazuri, fiind anunțate 21 de cazuri noi la Cluj.

„Numărătoarea inversă” pentru valul 4

În aceste condiții, oamenii se întreabă dacă și mai ales când va începe valul patru al pandemiei de coronavirus.


Astfel, epidemiologul Octavian P. Jurma spunea în 27 iulie că începe numărătoarea inversă pentru valul 4 și în România.

„Tulpina Delta (B1.617.2 sau indiană) este oficial dominantă în Europa, mult mai repede decât ne așteptăm. De săptămâna asta începe numărătoarea inversă pentru valul 4 și la noi. Cred că e momentul potrivit să schimbăm și nomenclatura valurilor adăugând tulpină dominantă acolo unde se cunoaște (ex: valul Delta-4), mai ales că sunt țări în care unele valuri lipsesc sau au fost cumulate în unul singur. Având în vedere că evoluția situației din România este greu de prezis cu ajutorul datelor curente, e necesar să extrapolăm scenarii pe baza evoluției din alte țări (aflate în val) până la consolidarea unor trenduri autohtone”, explica Jurma într-o postare pe Facebook, în urmă cu o săptămână.

Epidemiologul susține că valul 4 - Delta - va fi în cel mai fericit caz la fel de mare ca valul 3 Alpha, adică aproximativ 5.000 de cazuri pe zi și în cel mai rău caz de 4 ori mai sever, aproximativ 20.000 de cazuri pe zi.

Tulpina Delta vine cu noi simptome

Tulpina Delta infectează mai ușor adulții care au deja imunitate naturală sau vaccinală superficială, dar și tinerii nevaccinați din categoria 18-24 de ani, tabloul clinic fiind ușor diferit la tineri decât până acum, transmite Jurma. Răcelile de care se plâng tot mai mulți tineri pot fi de fapt infecții cu tulpina Delta, care se manifestă prin dureri de cap, dureri de gât, rinoree și febră. Simptomele clasice persistă, dar pierderea mirosului nu mai este așa comună. Ei răspândesc, astfel, virusul fără să-și dea seama.

Vestea bună până în acest moment la Cluj este că în ultimele două săptămâni, numărul pacienților cu COVID-19 internați la ATI a rămas relativ constant, în niciuna dintre zile nefiind mai mult de 5 persoane internate pe această secție.

CITEȘTE ȘI:

Emil Boc: „Valul 4 vine dacă nu suntem vaccinați! Unele țări vor să facă vaccinul obligatoriu”