Sănătate
Cluj rămâne județul cu cei mai mulți vaccinați. Peste 60% din populație este imunizată
Cluj, IIlfov și Capitala se află în acest moment la o rată de vaccinare de peste 60%. La nivel național, 44% dintre oameni sunt vaccinați.
Şeful Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că, la nivel naţional, potrivit celei mai recente estimări, rata de imunitate colectivă dobândită prin boală şi vaccinare este de 44%, iar în judeţele Cluj şi Ilfov şi în municipiul Bucureşti de peste 60%.
„Am finalizat, alături de colegii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, estimarea ponderii populaţionale cu un grad de protecţie faţă de boala COVID obţinut prin vaccinare şi trecere prin boală. (...) Au fost efectuate două estimări: una la nivel judeţean şi una la nivel de unitate administrativ-teritorială. Pentru estimarea la nivel naţional şi nivel judeţean s-a folosit ca bază de calcul populaţia rezidentă în România la data de 1 ianuarie 2020, adică 19,3 milioane de persoane. Ca atare, la nivel naţional, ponderea populaţională cu un grad de protecţie faţă de boala COVID-19, cumulat cu trecerea prin boală şi vaccinare, este estimat la circa 44%”, a precizat Valeriu Gheorghiţă, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Diferențe notabie între județele țării
Şeful CNCAV a subliniat că există, evident, diferenţe de la un judeţ la altul.
„Două judeţe şi municipiul Bucureşti au o rată de imunitate de grup de peste 60% - judeţul Cluj, judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti au peste 60% imunitate colectivă. De asemenea, în 25 de judeţe, peste 20% de persoane au un grad de imunitate, în 11 judeţe au peste 40% grad de imunitate colectivă şi în trei judeţe peste 50% persoane cu grad de imunitate în momentul de faţă. (...) La nivel naţional, repet, vorbim de o estimare de 44% rată de imunitate colectivă dobândită prin boală şi vaccinare”, a menţionat el.
CITEȘTE ȘI: