monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Clujenii se înghesuie la vaccinare. Dar numai cu Pfizer. Interesul pentru AstraZeneca a scăzut mult.

Cluj ocupă locul 1 privind interesul la vaccinarea anti-COVID-19. Peste 10% din oamenii înscriși pe liste de așteptare sunt clujeni.

Cluj, locul 1 la interesul în vaccinare

 

 


Clujenii au luat cu asalt centrele de vaccinare unde se folosește vaccinul Pfizer BioNTech, în timp ce în centrele de vaccinare cu AstraZeneca bate vântul.

 


33.163 persoane sunt înscrise pe listele de așteptare în județul Cluj, dintre care 32.312 vor să se vaccineze cu Pfizer, 795 cu Moderna și doar 56 cu AstraZeneca.

Interesul în vaccinul AstraZeneca a scăzut dramatic de când s-au anunțat noile efecte adverse, trombozele. Între timp, interesul în vaccinul Pfizer a crescut și mai mult, mare parte din populație alegând acest ser.


La nivel național, 227.669 de persoane așteaptă să se vaccineze cu Pfizer, 10.891 așteaptă să se vaccineze cu Moderna, iar un număr de 2.495 vor să se vaccineze cu AstraZeneca.

Numărul clujenilor interesați de vaccinare era mult mai mare în luna martie

Județul Cluj a fost pe primul loc când venea vorba de interesul pentru vaccinul anti-COVID și în luna martie, doar că atunci peste 60.000 de oameni s-au înscris pe listele de așteptare.


La Cluj, 63.760 de persoane s-au înscris pe listele de așteptare până pe 22 martie, ceea ce înseamnă un procent de 8,73 din totalul locuitorilor. Județul Cluj are o populație de 730.216 persoane, conform ultimelor date demografice.

În luna martie, cifrele oscilau între 40.000 și 60.000 de oameni interesați, înscriși pe listele de așteptare la vaccinarea anti-COVID-19.


Vaccinul AstraZeneca sau Pfizer și Moderna?

Profesorul Universității Babeș Bolyai (UBB), Răzvan Cherecheș, a făcut o comparație între vaccinarea anti-COVID-19 cu un vaccin disponibil și îmbrăcatul pentru a ieși afară la -10 grade Celsius. El susține că clujenii ar trebui să se vaccineze cu AstraZeneca, chiar dacă se vor imuniza în procent de 82,4% față de celelalte două vaccinuri, care au o eficacitate de 94-95%.

„Întrebare: oare ar trebui să aștept până vor fi disponibile vaccinurile Pfizer și Moderna sau să mă vaccinez acum cu vaccinul AstraZeneca? Răspunsul meu este: vaccinați-vă acum cu vaccinul AstraZeneca.  E ca și cum ar trebui să ieșiți afară la -10 grade și aveți de ales între un costum de schi sau un cojoc și niște izmene. Varianta cealaltă ar fi să ieșiți afară fără niciun fel de haine. Cel mai bine este să luați orice nivel de protecție care este disponibil în acest moment”, a explicat Răzvan Cherecheș într-un video postat pe pagina sa de Facebook.

Gradul de imunizare pe care vaccinul AstraZeneca îl oferă reprezintă o protecție suficientă împotriva COVID-19, iar trombozele sunt efecte secundare rare, mai puțin periculoase decât infectarea cu COVID-19.