monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat în Uniunea Europeană.

Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat de Agenția Europeană pentru Medicamente pentru a putea fi folosit în statele membre din Uniunea Europeană.

Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat în Uniunea Europeană.

 

 


Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat în Uniunea Europeană. Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat utilizarea vaccinului anti-COVID AstraZeneca pentru toate persoanele care au cel puțin 18 ani.



Potrivit unui comunicat de presă al EMA, nu există suficiente rezultate pentru categoria de vârstă peste 55 ani pentru a calcula eficacitatea vaccinul pentru aceste persoane. „Totuşi, o protecţie este aşteptată'' întrucât a fost identificat un răspuns imunitar.

„Întrucât există informaţii fiabile privind siguranţa pentru persoanele cu vârste peste 55 de ani, experţii ştiinţifici ai EMA au estimat că vaccinul ar putea fi utilizat la persoanele în vârstă. Mai multe informaţii sunt aşteptate de la studiile în desfăşurare, care includ o proporţie mai mare de participanţi în vârstă'', a explicat agenţia europeană.

Vaccinul dezvoltat de laboratorul AstraZeneca şi Universitatea Oxford este al treilea care obţine unda verde din partea EMA, după cel al Pfizer/BioNTech, pe 21 decembrie anul trecut, şi cel al grupului Moderna, pe 6 ianuarie.

Vaccinul AstraZeneca/Oxford este aşteptat cu interes de statele membre UE - el dispune de avantajul de a avea un cost de producţie mai mic decât vaccinurile rivale, fiind în acelaşi timp mai uşor de stocat şi de transportat.

O limită de vârstă pentru accesul la vaccin ar constrânge majoritatea guvernelor europene să-şi reexamineze strategia bazată pe vaccinarea prioritară a persoanelor în vârstă.

Decizia EMA intervine în contextul în care grupul farmaceutic britanico-suedez este de mai multe zile ţinta criticilor liderilor europeni, după ce a explicat că nu va putea livra decât ''un sfert'' din dozele promise iniţial Uniunii Europene pentru primul trimestru al acestui an.

AstraZeneca a solicitat oficial la 12 ianuarie o autorizare de comercializare condiţionată pentru vaccinul său în cele 27 de ţări membre ale UE, precum şi în Islanda, Liechtenstein şi Norvegia.


CITEȘTE ȘI:

Vaccinul anti-COVID19 Oxford-AstraZeneca, autorizat în Marea Britanie. 1 milion de oameni vor fi vaccinați pe săptămână