monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cine îți oferă despăgubiri financiare dacă suferi reacții adverse severe, în urma vaccinării anti-COVID19?

Există multe mituri care circulă prin mediul online legate de vaccinul anti-COVID-19 și posibile riscuri/defecte pe care le-ar avea. Doctorul român Vlad Mixich a clarificat câteva dintre nelămuririle românilor de acest fel, printr-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, dar a explicat și cum se vor acorda despăgubiri financiare pentru persoanele afectate de vaccin, dacă va fi cazul.

Cine îți oferă despăgubiri financiare dacă suferi de efecte adverse, în urma vaccinării anti-COVID-19?

 

 


Medicul Vlad Mixich a fost desemnat de Parlamentul European ca expert independent în board-ul Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă.

 


Legat de cine răspunde legal pentru posibilele defecte ale vaccinului anti-COVID-19, medicul a spus că în țările europene, inclusiv în România, este vorba de producător. Pentru că în Statele Unite ale Americii autoritățile protejează companiile care produc aceste vaccinuri, primind imunitate de la stat, multă lume consideră că acest lucru se practică peste tot.

Totuși, la noi în țară răspunderea legală îi revine companiei producătoare pentru că vaccinul a fost aprobat printr-o procedură mai riguroasă, anume autorizare condiționată, spre deosebire de SUA, unde procedura a fost una mai rapidă.


În cazul autorizării condiționate, răspunderea legală îi revine obligatoriu companiei care a produs vaccinul, în cazul de față Pfizer și BioNTech.

„Dar există o diferență mare între SUA și Uniunea Europeană. În SUA, vaccinul a fost aprobat printr-o procedură mai rapidă care permite acest lucru, în timp ce în Uniunea Europeană vaccinul a fost aprobat printr-o procedură mai riguroasă (numită autorizare condiționată) în care răspunderea legală rămâne obligatoriu la compania producătoare”, a scris medicul român.


Ce este procedura de autorizare condiționată?

Procedura de autorizare condiționată este o autorizare specială și mai riguroasă, care aduce mai multe obligații și monitorizare asupra companiei care produce, în cazul de față, vaccinul anti-COVID-19, din spusele doctorului. Prin aceste aspecte diferă mult de o autorizare normală.

„Mai mult, această procedură nu este chiar atât de rară: de exemplu, dintre medicamentele pentru cancer aprobate în Europa în ultimul deceniu, un sfert au fost aprobate prin această autorizare condiționată. Așa se întâmplă atunci când se descoperă medicamente pentru boli fără niciun tratament: nu putem aștepta 10 ani după felurite proceduri, pentru că între timp mor mulți oameni”, a adăugat Mixich.


Cine acordă despăgubiri financiare dacă apar efecte adverse serioase?

În contractele pe care Uniunea Europeană le încheie cu producătorii vaccinurilor sunt trecute mai multe condiții, în cazul cărora, dacă sunt încălcate, țările membre trebuie să acorde despăgubirile financiare. Acest lucru se va întâmpla dacă apar efecte adverse serioase și doar în cazul celor menționate în contract.

„De exemplu, dacă se întâmplă ceva în timpul distribuirii vaccinului (de pildă nu e constantă temperatura și se strică lotul) atunci statul respectiv e bun de plată”, a mai spus expertul.

Totuși, detaliile contractelor referitoare la condițiile respective sunt confidențiale, factor despre care medicul susține că este „originea dezinformărilor legate de imunitatea acordată companiilor”.

De ce sunt contractele dintre UE și companiile farmaceutice confidențiale?

Contractele încheiate de companii cu Uniunea Europeană sunt confidențiale, fiindcă  aceasta a fost condiția cerută de producători „ca să își asume riscul financiar de a investi în producerea acestui vaccin”.

Vlad Mixich a făcut o referință la situația din primăvara anului 2020, când au existat zeci de companii care au început să dezvolte un vaccin anti-COVID-19. Dintre toate acestea, doar două vaccinuri au dat roade, iar acelea au fost aprobate de UE. Celelalte companii au pierdut banii și timpul cu cercetarea și tehnologia, dar și resursele umane.

„E ca într-o cursă unde există doar un premiu foarte prețios pentru câștigător, dar în care te poți înscrie doar dacă plătești o taxă piperată. Ei, ca să accepți să te înscrii în cursă și să plătești această taxă piperată, semnezi înainte de start un contract confidențial cu organizatorii cursei prin care să te asiguri că, dacă vei câștiga cursa, dar faci o întindere nasoală la genunchi din cauza efortului, organizatorii îți vor plăti tratamentul pentru genunchi, nu tot tu va trebui să scazi din premiul cel prețios”, a explicat Vlad Mixich.

Doctorul favorizează situațiile în care transparența este mai mare, iar detaliile contractelor sunt publice, dar acest lucru nu este obligatoriu, firmele farmaceutice nefiind „organizații caritabile”:

„Pentru ele este important ca, atunci când pornesc în cursa aceasta a descoperirii rapide a unui vaccin, să nu se trezească că dacă nu câștigă cursa atunci vor intra în faliment. Câți tenismeni s-ar mai înscrie la Wimbledon dacă ar ști că dacă nu ajung cel puțin în semifinale nu vor mai putea participa niciodată la niciun alt turneu ATP?”

Pentru efectele adverse serioase, compania producătoare este responsabilă

În cazul în care, în urma vaccinării anti-COVID-19 vei suferi efecte adverse serioase, atunci vei putea da în judecată compania farmaceutică producătoare, care răspunde legal în acest sens.

„Asta și pentru că ești cetățean al Uniunii Europene. Dacă vei vrea despăgubiri financiare înainte de finalizarea procesului și se îndeplinesc anumite condiții, atunci vei putea cere banii de la statul membru UE în care te-ai vaccinat”, a adăugat Vlad Mixich.

Până în prezent, mai mult de 15 milioane de oameni au fost vaccinați împotriva COVID-19, iar astfel de efecte nu au apărut încă. Așadar, este posibil ca nici de acum înainte acestea să nu mai apară.

CITEȘTE ȘI:

De ce vaccinul anti-COVID-19 NU E PERICULOS. Cât de sigur e să te imunizezi împotriva coronavirusului? Explicații pe înțelesul tuturor.

 

Cum funcționează vaccinul anti-COVID19? Explicație VIDEO pentru copii realizată de o fetiță de 12 ani