monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Vaccinarea anti-COVID nu va fi obligatorie. Orban: „Nu putem obliga oamenii să se vaccineze”

Vaccinarea anti-COVID nu va fi obligatorie, iar Uniunea Europeană va distribui dozele de vaccin, în funcție de populația fiecărei țări

Vaccinarea anti-COVID nu va fi obligatorie. Orban: „Nu putem obliga pe nimeni să se vaccineze”

 

 


Premierul Ludovic Orban, a declarat, luni, că vaccinarea anti-COVID nu va fi obligatorie, iar strategia de imunizare va fi prezentată săptămâna aceasta.

„Autorităţile nu pot să oblige pe cineva să se vaccineze, noi putem să le arătăm toate avantajele vaccinării, să încercăm să îi convingem să se vaccineze, dar nu putem obliga pe cineva să se vaccineze. Sigur că vaccinarea este cea mai bună soluţie de a nu contracta această boală. O campanie reuşită de vaccinare este cea care poate să ne conducă la revenirea la normalitate, într-un orizont de timp rezonabil. Eu zic că suntem aproape. Se vede deja, ştiţi vorba aceea, luminiţa de la capătul tunelului", a afirmat Orban, la sediul PNL.

Potrivit prim-ministrului, se pregăteşte şi o campanie privind avantajele vaccinării.
„În strategia de vaccinare pe primul plan vor fi cei care luptă în prima linie din sistemul de sănătate publică, ulterior persoanele vulnerabile, în vârstă, care au alte boli, care riscă să dezvolte forme severe, ulterior (...) cei care lucrează în (...) domenii esenţiale, critice - energie, furnizare de servicii de utilitate publică, cei care asigură, de fapt, continuitatea acestor servicii publice extrem de importante", a explicat premierul.


Dozele vor fi distribuite în funcție de populația fiecărei țări

Ludovic Orban a reiterat că distribuţia vaccinurilor contractate de Comisia Europeană se face către ţările UE proporţional cu populaţia.
„În funcţie de cantităţi şi de ritmul în care aceste cantităţi contractate sunt produse şi sunt distribuite în Europa, noi vom avea anumite cantităţi şi, în funcţie de aceste cantităţi pe care le vom avea, vom asigura, în baza strategiei de vaccinare, vaccinarea persoanelor în baza priorităţilor care sunt stabilite. Nu pot să vă dau cifre în momentul de faţă. Avem veşti bune. E clar că avem veşti bune. Practic, suntem aproape siguri că există vaccinul, vaccin cu eficienţă mare. Ce este important pentru noi este să ne pregătim să derulăm la nivel naţional campania în cele mai bune condiţii", a susţinut premierul.

CITEȘTE ȘI:


Vaccin anti-COVID19. Toate statele din UE vor avea acces egal la dozele de vaccin când acestea vor fi disponibile

Cât ar urma să coste o doză de vaccin anti-COVID în UE?