monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Câți români din străinătate sunt infectați cu noul coronavirus?

Câți români plecați din țară sunt infectați cu noul coronavirus și câți au murit până acum?

Câți români din străinătate sunt infectați cu noul coronavirus?

 

 


Numărul românilor din afara ţării confirmaţi cu noul coronavirus rămâne 6.864, iar cel al deceselor - 126, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.



Potrivit GCS, 1.935 de români au fost confirmaţi, până acum, cu infecţie cu SARS-CoV-2 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franţa, 3.018 în Germania, 167 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 10 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazahstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia şi Egipt.


126 de români din diaspora au decedat din cauza COVID19


De la începutul epidemiei şi până la acest moment au decedat 126 de cetăţeni români aflaţi în străinătate infectaţi cu SARS-CoV-2: 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia şi câte unul în Suedia, Elveţia, SUA, Brazilia, Republica Congo şi Grecia, precizează GCS.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 797 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, câte doi în Indonezia şi Namibia şi câte unul în Luxemburg şi Tunisia.

Până vineri au fost raportate 11.542.665 de cazuri de COVID-19 în UE/SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveţia, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Franţa, Spania, Regatul Unit, Italia şi Germania.

La nivel global, până în prezent au fost confirmate 56.984.774 de persoane cu COVID-19, dintre care 1.360.879 au decedat, iar 36.881.629 s-au vindecat.

CITEȘTE ȘI:


9.685 de cazuri noi de CORONAVIRUS în ultimele 24 de ore. Aproape 300.000 de români s-au vindecat