monitorulcj.ro Menu
Sănătate

A slăbit 10 kg în DOAR 10 zile. Mărturia unui pacient COVID19, la ATI: „E greu pentru că sunt urlete, mulți au dureri foarte mari”

Managerul filarmonicii din Timișoara își împărtășește experiența COVID-19 de la Terapie Intensivă. Spune că nu va uita niciodată urletele de durere ale celorlalți pacienți.

A slăbit 10 kg în DOAR 10 zile. Mărturia unui pacient COVID19, internat la ATI: „E greu, pentru că sunt urlete, foarte mulți au dureri foarte mari”

 

 


Ioan Gârboni, managerul filarmonicii de stat din Timișoara, a fost infectat cu COVID-19 și chiar internat la Terapie Intensivă. El spune că i-a fost frică pentru viața sa, cât timp se afla în spital, la Digi24.

 


Acum, managerul s-a întors la serviciu, dar încă nu s-a recuperat complet din urma experienței COVID-19.

Ioan Gârboni a fost transportat pe targă într-o altă secție a Spitalului „Victor Babeș” pentru investigații, iar acum, chiar dacă este vindecat de COVID-19, amintirile cutremurătoare nu îl lasă în pace.


„În spital am stat 10 zile, din care 5 zile la ATI. La ATI am găsit niște oameni, niște eroi de-a dreptul, vă spun, oameni care umblă în combinezoane câte 12 ore, cu pampers pe ei, sunt absolut formidabili”, povestește Ioan Gârboni, potrivit Digi24.

Managerul a fost martor a unor clipe grele la Terapie Intensivă, observând cum se manifestă alte forme grave de COVID-19 la alte persoane.


„Cred că povestea cu ATI-ul este mai mult o experiență personală, fiindcă ești foarte aproape de norișori și de Doamne-Doamne. În salonul în care am stat eu mai era o doamnă în vârstă într-o stare foarte gravă. Am înțeles că doamna respectivă nici n-a supraviețuit după ce am plecat eu de acolo, a fost intubată și după câteva zile nu a mai rezistat. E greu, pentru că sunt urlete, foarte mulți au dureri foarte mari”, adaugă acesta.

A slăbit 10 kg în DOAR 10 zile

În cele 10 zile de chin, în care era internat în spital, managerul filarmonicii a slăbit 10 kg, un lucru de neimaginat. Acest aspect încă îl afectează chiar și acum, după ce s-a vindecat de COVID-19.


„După o lună de spitalizare și de stat acasă și de recuperare, vă spun că sunt foarte obosit, sunt vlăguit, am înțeles de la multă lume că este nevoie de două luni ca să te recuperezi. Urci scările și gâfâi, nu e numai o problemă de vârstă”, spune directorul filarmonicii.

Totuși, Ioan Gârboni felicită cadrele medicale, pe care le admiră pentru dedicarea și curajul lor:

„Personalul care lucrează în spitale, deși este insuficient, eu am fost impresionat de dăruirea lor și de modul foarte profesionist în care se ocupă de fiecare pacient. Nu știu de ce acum sunt atacuri asupra lor, mi se par nedrepte, să știți că totuși de 7 luni stau îmbrăcați în combinezoane și le e foarte greu, foarte greu”, spune Ioan Gârboni.

CITEȘTE ȘI:

Mărturia unui pacient cu COVID19, internat la Cluj: „Am zis că e doar o gripă. Doar că n-am avut niciodată așa o gripă”

 

Oboseala post-COVID este resimțită timp de 10 săptămâni după vindecare, indiferent de gravitatea bolii