monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cele mai stricte măsuri anti-COVID19 luate în țările europene. Circulația interzisă noaptea, închidere totală, școala EXCLUSIV online

Europa este la limita puterilor privind criza medicală de COVID-19 prin care trebuie să treacă. Țările europene au impus măsuri foarte stricte pentru cetățenii lor.

Cele mai stricte măsuri anti-COVID19 luate în țările europene. Circulația interzisă noaptea, închidere totală, școala EXCLUSIV online

 

 


Mai multe țări din Europa au luat măsuri severe pentru stoparea răspândirii coronavirusului, care a creat pagube în întreaga lume.

 


Câteva exemple de țări europene cu măsuri severe sunt expuse mai jos, conform informațiilor preluate de la hotnews.ro.

Belgia

În Belgia s-a instituit o oră de stingere, după ora 22:00 fiind interzisă deplasarea. Masca este obligatorie peste tot pe afară, dar și la locul de muncă, iar sălile de sport și alte locuri care ar încuraja sportul colectiv sunt închise.


Evenimentele de orice fel sunt interzise, iar barurile, restaurantele, cafenelele închise.

Olanda

Olanda a venit și ea cu o serie de măsuri destul de stricte. Magazinele se închid maxim până la ora 20:00, dar supermarketurile mai târziu. La baruri, restaurante sau cafenele nu se mai servește nimic, doar dacă e la pachet.


Este recomandat ca oamenii să nu iasă din casă și să nu se deplaseze la muncă, decât dacă acest lucru este de-a dreptul imposibil. Școlile, dar și sălile de sport și piscinele rămân deschise.

Spania

În Spania situația este destul de dificilă. Cu toate că nu este instituită carantina, încă există starea de urgență. Astfel, oamenii nu își pot părăsi locuința după ora 23:00, restricție care ține până dimineața la ora 06:00.


O excepție de la această regulă o face Insulele Canare.

Legat de ieșirile în spații publice, acestea se pot desfășura doar între 6 persoane care nu locuiesc împreună, și nu mai mult de atât.

Cehia

Cehia este prima țară care a impus o închidere totală după explozia de la început de pandemie, din primăvară.

Astfel, magazinele care nu servesc bunuri esențiale, localurile și școlile sunt închise, până pe 3 noiembrie, cel puțin.

Cetățenii nu pot ieși din casă decât dacă vor să procure hrană, medicamente, pentru a face sport individual sau pentru a merge la muncă, acolo unde nu este posibilă de acasă.

Irlanda

În Irlanda se lucrează de la distanța, acolo unde este posibil, iar întâlnirile în spații interioare sunt interzise.

Pentru a te întâlni cu alte familii sau prieteni, trebuie să fie obligatoriu o ieșire în aer liber. Magazinele care nu sunt esențiale sunt închise, iar școlile și grădinițele rămân deschise.

Portugalia

Portugalia pare că ajunge la ananghie. Din 4 noiembrie revine la un blocaj parțial, afectând o mare parte din populație.

Premierul Antonio Costa a anunțat că este necesar să se ia niște restricții mai severe pentru a putea controla pandemia.

Regatul Unit

Nici în Regatul Unit situația nu este mai bună, ba chiar se ajunge la un blocaj național de săptămâna viitoare, ca va dura minim o lună în Anglia, care este cea mai populată regiune de acolo.

Până la noile restricții, existau deja 11 milioane de oameni care trăiau într-o semi-închidere, dar în părțile mai afectate.

Austria

Oamenii nu au pot să iasă afară între orele 20:00-06:00, iar nunțile sau alte evenimente de acest fel, sunt interzise.

Localurile, hotelurile și instituțiile de cultură se închid, dar rămân deschise magazinele, frizeriile/saloanele de coafură și școlile rămân deschise.

Franța

În Franța dacă o persoană nu poate să lucreze de acasă, atunci pot ieși afară, dar doar în scopuri profesionale sau pentru a face mișcare.

Restaurantele, barurile, cluburile, cafenelele sau magazinele care nu aduc bunurile necesare traiului, au fost închise. Doar magazinele alimentare sunt deschise și localurile care servesc mâncare la pachet sau livrează.

În schimb, în Franța se pune multă atenție pe educație, școlile și grădinițele fiind deschise, cu toate că sunt interzise contactele sociale.

Grecia

Grecii se află în zonă roșie și nu pot să își părăsească locuințele pet imp de noapte. Pentru o lună de zile se închid și aici localurile, sălile de sport și instituțiile de cultură.

Chiar și așa, școlile, hotelurile, magazinele care asigură bunurile necesar și frizeriile, rămân deschise.

Germania

Și în Germania sunt închise toate restaurantele, barurile, cinematografele, teatrele și chiar și sălile de sport, iar mâncarea se comandă sau cumpără la pachet.

Contactele sociale pot să fie de maxim două familii, cu cel mult 10 persoane. Călătoriile care nu reprezintă necesități sunt descurajate, dar cazarea la hotel sau alte locuri pentru distracție sau activități neesențiale sunt interzise.

Și aici se deschid unitățile de învățământ preuniversitar și chiar și saloanele de coafură/frizeriile rămân deschise. Slujbele religioase sunt permise.

CITEȘTE ȘI:

Fără petreceri private de Revelion! Orban:„Românii se pot caza la hotel, dar petrecerile vor fi interzise”

 

Clujenii, exemplu de bună purtare? „Aici oamenii purtau mască pe stradă de înainte să fie obligatoriu”