Sănătate
O fetiță de 10 ani a fost plimbată prin spitale timp de 6 zile din cauza lipsei de paturi ATI
O fetiță de 10 ani infectată cu noul coronavirus a fost plimbată timp de 6 zile prin spitale din cauza lipsei de paturi ATI. Starea copilului s-a agravat rapid.
Ajunsă la spitalul din Arad, familia fetiței avea să treacă printr-o altă criză pentru că unitatea medicală nu este echipată cu stație de terapie intensivă pentru copii.
Fetița de 10 ani, confirmată pozitiv cu COVID19 a ajuns la spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, unde i-a fost refuzat transferul la ATI din lipsa de paturi.
„Din nefericire, noi nu am avut niciun loc liber și cred că până la urmă a fost redirecționată spre Oradea”, a precizat Cristi Oancea, directorul Spitalului de Boli Infecțioase Timișoara.
6 zile între spitale
Familia fetiței s-a plimbat timp de o săptămână între spitale, până să ajungă să fie internată la Oradea.
„Copilul a venit cu o boală genetică, a cărei gravitate este dată de faptul că o serie de organe sunt afectate. Copilul este bine, respiră normal și situația este sub control”, au precizant reprezentanții unității medicale Oradea.
Din ce în ce mai multe spitale din țară rămân fără paturi pentru bolnavi, iar acest lucru poate conduce la adevărate drame.
La Cluj, Spitalul Clujana are 100 de paturi pentru patologie și simptomatologie medie și 17 paturi pentru Terapie Intensivă, dintre care, în acest moment sunt operaționalizate doar 6.
CITEȘTE ȘI:
Situație critică la un spital din România! 80 de cadre medicale au intrat în concediu de odihnă, iar 30 de medici sunt infectați cu COVID19
Spitalele din Cluj primesc 8 containere din cele 40 necesare pentru triajul epidemiologic