monitorulcj.ro Menu
Sănătate

UMF Cluj efectuează testări COVID-19

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca efectuează, la cerere, testări COVID-19.

UMF Cluj-Napoca efectuează testări COVID-19

 

 


UMF „Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca este acreditată de către Ministerul Sănătăţii să realizeze testări Real-Time PCR pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever (COVID-19) determinat de noul coronavirus, prin metoda RT-PCR.

Pentru a creşte capacitatea de testare şi a scădea presiunea asupra laboratoarelor în care se efectuează testele de biologie moleculară, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca a decis să realizeze şi la cerere testări RT-PCR pentru determinarea infecţiei cu noul coronavirus. Până acum, testările efectuate în cadrul universităţii s-au realizat doar la solicitările spitalelor şi ale autorităţilor.

Testarea RT-PCR pune în evidenţă prezenţa virusului în secreţiile infectate recoltate prin exsudat nasofaringian de la pacienţi. Recoltările se realizează în amfiteatrul Gheorghe Bilaşcu, str. Victor Babeş nr. 1, de marţi până joi, între orele 7:00 şi 9:00.


 


Persoanele interesate se pot programa pentru testare la numărul de telefon 0374 834 810, iar în momentul prezentării la recoltare trebuie să aibă asupra lor o copie a cărţii de identitate.

Tariful pentru persoane fizice, instituţii publice, societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, etc este de 290 lei/pers. Acesta se poate negocia în funcţie de numărul de teste solicitate pentru contracte de tip abonament, care implică testări multiple.


Rezultatul testului se eliberează în 24 de ore şi se transmite prin email. Rezultatul printat se poate ridica de la punctul de recoltare de pe str. Victor Babeş nr. 1. La cerere, acesta se poate oferi şi în limba engleză.

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca a fost printre primele instituţii din ţară care s-au implicat în susţinerea comunităţii, de la primele semne ale epidemiei de COVID-19.



La mijlocul lunii martie, specialiştii din cadrul universităţii au făcut un pas important în limitarea epidemiei cu noul coronavirus şi au organizat două centre de determinare specifice pentru diagnosticul infecţiei cu SARS-CoV-2. Echipele implicate în efectuarea analizelor pentru identificarea noului coronavirus, prin metoda Real-Time PCR, sunt formate din medici specialişti, biologi şi chimişti specializaţi pentru analizele de biologie moleculară.


Capacitatea maximă de diagnostic a fost de 240 de teste pe zi. Până la momentul de faţă, numărul de determinari ale infecţiei cu noul coronavirus realizate în laboratoarele universităţii a trecut de 21.000.

Totodată, Universitatea de Medicină şi Farmacie este pregătită să devină centru de formare pentru specialişti de laborator, calificaţi să utilizeze tehnica RT-PCR, tehnică de biologie moleculară utilizată pentru detecţia genomului viral SARS-CoV-2, responsabil de boala COVID-19.

„UMF „Iuliu Haţieganu" a încercat, prin mobilizarea tuturor resurselor, să fie alături de colegii noştri medici în bătălia pentru sănătate. Prin astfel de demersuri, universitatea îşi onorează responsabilitatea asumată pentru binele societăţii şi va depune şi în viitor toate eforturile pentru a contribui cu profesionalism la acţiunea comună de luptă împotriva acestei epidemii", a declarat prof. dr. Anca Dana Buzoianu, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca.

 


CITEȘTE ȘI:

 

UMF a început testările pentru coronavirus. La Cluj sunt procesate 700 probe/zi

 

Admitere UMF Cluj. Ce trebuie să știe viitorii absolvenții de liceu care vor să studieze medicina sau farmacia?