monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Un nou record negativ de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore pe teritoriul României

România a atins azi un nou record negativ de cazuri de coronavirus confirmate în ultimele 24 de ore.

Un nou record negativ de cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore pe teritoriul României

Până astăzi, 17 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.802 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.598 au fost externate, dintre care 22.312 de pacienți vindecați și 2.286 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. 

Totodată, până în prezent, 823 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.


Până astăzi, 1.988 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 16.07.2020 (10:00) – 17.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese ( 11 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Buzău, Galați, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.


Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani și 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani.

16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.


De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 799 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 273 de pacienți. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 925.001 teste.


Citește și:

Când încep asimptomaticii să transmită coronavirusul? Explicațiile epidemiologului Molnar Geza

 


 

Aplicația care îi detectează pe oamenii care nu poartă mască, inventată de un IT-ist clujean