monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Fanii CFR-ului, uniți pentru o cauză nobilă. Csilla, o tânără suporteră, are nevoie de sprijin în aceste vremuri tulburi!

Fanii CFR-ului, uniți pentru o cauză nobilă. Csilla, o tânără suporteră, are nevoie de sprijin!

O familie care face parte din Peluza Vișinie, galeria campioanei CFR Cluj, trece prin momente extrem de dificile.

„În această perioadă, când toți încercăm să ne protejam pe cât se poate de mult și să avem grijă de sănătatea noastră, Lukács Csilla se luptă cu o boală grea şi meschină, cancer pulmonar. Suntem mulți, iar suma de care are nevoie nu este imposibil de acoperit, orice donație ar fi o șansă în plus pentru ea. Haideți să o ajutăm în această luptă!”, este mesajul galeriei vișinii.

Viața lui Csilla s-a schimbat dramatic în 2013, la doar 16 ani

„Povestea lui Lukács Csilla, verișoara mea, începe din 2013, pe când avea 16 ani, atunci când a fost diagnosticată cu Sarcom Ewing (cancer la os) cu multiple metastaze pulmonare. La acea vreme, un an și jumătate a stat internată la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. A urmat atunci tratament cu chimioterapie și a avut o operație la mâna stângă, la os”, mărturisește Andreea, verișoara lui Csilla.


În urma acestor intervenții, tânăra suporteră a reușit să învingă boala, însă, din păcate, acum un an și jumătate boala nemiloasă a recidivat la plămâni. A fost operată la ambii plămâni, odată în decembrie 2016 și ulterior în decembrie 2018, intervenții în urma cărora i-au îndepărtat un lob din plămânul drept și doi noduli din cel stâng.

Clubul susține inițiativa și îndeamnă suporterii să ajute

„Ne deschidem inimile în această perioadă și, chiar dacă trecem prin momente dificile cu toții, nimic nu poate fi mai crunt decât o boală atât de grea! Haideți să donăm pentru Csilla!”, este mesajul clubului feroviar.


Intervenția ideală pentru Csilla ar fi o operație cu laser (minim invazivă), dar care costă 9.000 de euro. Potrivit familiei, această operație se poate face în Ungaria, în data de 15 mai, dacă vor reuși să adune banii necesari.

Află AICI detalii despre cum o poți ajuta pe tânăra microbistă din Cluj-Napoca!