Sănătate
Sport în casă, în timpul izolării. Antrenorii de fitness s-au adaptat: antrenamente 1 la 1 prin apeluri video - VIDEO
La fel cum mulți alți clujeni și-au adaptat afacerile în așa fel încât să poată să funcționeze în perioada în care oamenii trebuie să stea în casă, antrenorii personali din Cluj au început să facă antrenamente online, fie individuale, fie de grup.
Foarte mulți clujeni iubesc sportul, au abonamente la săli de sport, merg la alergat sau la înot, iar faptul că acum sunt nevoiți să stea în casă, poate să fie o problemă. Totuși, antrenorii se adaptează la nevoile clienților chiar și în perioada de izolare.
Clujenii sunt activi
În anul 2017, un studiu făcut la nivelul angajaților a arătat că municipiul Cluj-Napoca este una dintre localitățile cu cei mai activi angajați la nivel național, al doilea cel mai mare număr de practicanți și de activități sportive practicate după București.
În medie, un clujean merge la un centru sportiv de aproape trei ori pe săptămână, zilele cu cel mai mare trafic fiind luni, marti și miercuri. Ulterior, traficul scade constant, duminică înregistrându-se doar 5,5% din totalul de vizite. Spre comparație, în zilele de marți, cele mai active în activități de relaxare și sport, se înregistrează 20% din totalul de vizite dintr-o săptămână.
După numărul de vizite înregistrate în 2017, peste 31% dintre clujeni optează pentru fitness, iar 29% pentru aerobic.
În ultimii ani s-a putut observa o creștere accentuată a interesului clujenilor față de diferitele sporturi. Astfel, din ce în ce mai multe săli de fitness sau de aerobic își fac apariția și din ce în ce mai mulți pasionați de sport aleg să se facă antrenori. De asemenea, pe timpul verii, atât parcurile cât și străzile sunt pline de oameni care aleargă, indiferent că este vorba de primele ore ale dimineții sau seara după ce au ieșit de la servici.
Sportul este important pentru a evita sedentarismul
În această perioadă, mulți clujeni lucrează de acasă și petrec ore în șir în fața biroului. Dacă înainte luau câte o doză minimă de mișcare când se deplasau până la serviciu și înapoi, acum nu mai există nici aceasta. Așa că, sedentarismul este principala problemă cu care se confruntă. Antrenamentele îi pot ajuta să rezolve această problemă, dar și să le ridice moralul, să îi ajute din punct de vedere psihic, spun antrenorii.
„În această perioadă de carantină, inevitabil suntem mult mai sedentari. În aceste momente suntem tentați și mai mult decât de obicei să mâncăm mai mult. Cei care lucrează de acasă nu au cele mai bune poziții la birou și de aici pot apărea diferite dureri de spate, articulare sau probleme legate de postură. Starea noastră psihică are și ea de suferit pentru că nu suntem obișnuiți să stăm atât de mult în casă, drept urmare apar stări de nervozitate, depresii, supărări. Sănătatea noastră poate să sufere deteriorări din cauza sedentarismului, a panicii, corelate cu o alimentație neadecvată. O activitate fizică moderată, îndrumată și exacutată corect, practicată zilnic, poate îmbunătăți sănătatea și calitatea vieții noastre”, a explicat Tiberiu Băiță, antrenor personal.
Antrenorii fac sesiuni de sport 1 la 1 live online
În această perioadă în care suntem nevoiți să stăm în casă, mulți simt nevoia mișcării. Mulți antrenori clujeni au optat pentru sesiuni 1 la 1 live online, dar și ședințe de grup. Astfel, cei care optează pentru astfel de sesiuni video, au un expert „lângă” ei care verifică corectitudinea exercițiilor și creează antrenamente personalizate în funcție de fiecare persoană în parte.
Cum are loc un antrenament online?
Clientul alege o oră, se programează și antrenamentul are loc prin intermediul unei platforme video.
„Clientul programează o ședință, la fel cum ar face dacă ar veni la sală. La ora respectivă intrăm live, iar ora de sport se desfășoară normal, doar că în mediul online. Antrenamentul se desfășoară sub atenta îndrumare a antrenorului. Exercițiile sunt exemplificate, iar clientul are parte de monitorizare continuă, corectare, dar și motivație. Antrenamentele sunt personalizate, fiind adaptate după fiecare client și se pot practica oriune, folosind accesorii în cazul în care clientul are sau fără accesorii, doar cu greutatea corporală”, a spus Loredana Motioc, antrenor personal.
De ce este bine să apelăm la un antrenor personal în timpul izolării
Mișcarea este importantă în această perioadă, mai ales pentru cei care lucrează de acasă, stau mult în fața unui laptop și nu fac mișcare aproape deloc. Însă, pentru cei care doresc să introducă sportul în stilul lor de viață pe care și l-au format în perioada izolării, un antrenor personal ar fi o soluție bună pentru ca mișcările să fie executate corect și să nu se ajungă la accidentări.
„Mișcarea trebuie să aibă loc zilnic. Cum muncăm zilnic, așa trebuie să ne mișcăm zilnic și să încercăm să consumăm cât am mâncat. Mișcarea fizică este în beneficiul sănătății atâta timp cât este făcută corect și continuu”, a adăugat Tiberiu.
De ce apelează clujenii la antrenamente online?
Din ce în ce mai mulți clujeni care până acum frecventau cu regularitate sălile de sport din oraș au trecut la antrenamente online.
„Mergeam la sală de două sau trei ori pe săptămână până să fiu nevoită să mă izolez. Apoi am simțit lipsa sportului, au început durerile de spate și simțeam că sunt înțepenită. Eu am posibilitatea să lucrez de acasă, așa că stau opt, zece, chiar douăsprezece ore în fața biroului. Am ales să fac antrenamente online cu cineva calificat ca să fiu sigură că fac exercițiile corect, dar și să fie cineva care să mă motive. Antrenorul meu mă ajută atât cu exercițiile fizice, cât și cu mâncarea, îmi spune ce este corect și ce nu în alimentația mea”, a spus clujeanca Oana N.
„Am ales să apelez la un antrenor personal în mediul online fiindcă e singura metodă de a-mi pune obiective de sănătate personalizate pentru corpul meu: cum ar fi, să îmi rezolv problemele cu spatele. De asemenea, vreau ca cineva să mă corecteze când fac exercițiile. Când ai pe cineva care să îți spună cum să execuți corect exercițiile, acestea sunt mult mai intense. Antrenamentul este personalizat, iar antrenoarea mea mă motivează, e obișnuită cu mine, mă cunoaște, știe cum să tragă de mine, știe când pot mai mult, iar asta mă ajută enorm. Am nevoie de cineva care să mă impulsioneze, să mă învețe disciplină în această zonă, să îmi răspundă la întrebări legate de corpul meu, de sport, de alimentație”, a spus Diana Sabău, o tânără care a ales să continue antrenamentele online cu același antrenor cu care făcea exercițiile la sala de sport.
Avantajele mișcării fizice zilnice asupra organismului
Cum ajută sportul sistemele corpului nostru.
Sistemul nervos: îmbunătățește capacitatea de concentrare, echilibrul, creativitatea și performanța intelectuală, reduce stresul, anxietatea și frustrarea
Sistemul osos: întărește oasele și îmbunătățește puterea musculară și rezistența, articulațiile devin mai flexibile pentru a permite o mișcare mai ușoară, reduce durerile de spate prin îmbunătățirea mobilității, postura devine corectă, dar și reduce riscul de osteoporoză și fracturi.
Sistemul circulator: reducere riscul de îmbolnăvire a inimii și de accident vascular cerebral, îmbunătățelte circulația sângelui, ajută la scăderea colesterolului „rău” (LDL) și creșterea colesterolului „bun” (HDL), ajută la reducerea tensiunii arteriale crescute și previne apariția hipertensiunii arteriale.
Sistemul digestiv: ajută la controlul apetitului, îmbunătățește digestia și ajută la eliminarea toxinelor.
Sistemul respirator: reduce rata declinului funcției pulmonare, îmbunătățește capacitatea organismului de a folosi oxigenul.
Alte beneficii: dezvoltarea fizică armonioasă în perioada de creștere, reduce probabilitatea de apariție a diabetului și a unor tipuri de cancer, ajută la menținerea unei greutăți corporale sănătoase, îmbunătățește imaginea de sine și sentimentul de încredere în sine, îmbunătățește sistemul imunitar, ajută la îmbunătățirea calității somnului.