monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Coronavirusul a ajuns în Italia. Românii care se întorc în țară din zonele de risc stau 14 zile în carantină

Românii care se întorc în țară din Veneto și Lombardia (Italia), unde s-au înregistrat cazuri de coronavirus, vor sta în carantină 14 zile, anunță Ministerul Sănătății.

Până acum, autoritățile italiene nu au anunțat români care să aibă noul coronavirus, precizează Ministerul Sănătății.

„În acest context, România ar putea fi mai expusă la apariția de cazuri de infecție cu noul coronavirus pe teritoriul național, din cauza dinamicii călătoriilor cetățenilor români pe rutele terestre și aeriene dintre cele două țări. Autoritățile de sănătate publică vor include persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi/Lombardia sau care au calatorit în aceste localități în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în țară în condiții de carantină timp de 14 zile. Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autoritățile italiene”, se arată într-un comunicat.


Măsurile vor fi transmise de către Ministetul Sănătății către unitățile sanitare și medici de familie.

De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control și prevenire a infecției cu noul coronavirus la punctele de frontiera terestre, maritime/ fluviale și aeriene. Ministerul Sănătății va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei.


Toate persoanele care se încadrează în definiția de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unitățile sanitare unde acestea se prezintă (unitățile primiri urgențe, spitale, medici de familie) la direcțiile de sănătate publică și la Serviciul de monitorizare din cadrul DSU.

„În aceste zile, Ministerul Sănătății va completa cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină și pentru managementul cazurilor suspecte și confirmate de infecție cu coronavirus (COVID-19). Va fi extinsă campania de informare a populației privind infecția cu noul coronavirus, măsurile de prevenire individuale și colective care trebuie luate și va fi elaborat un buletin de informare zilnic privind evoluția situației la nivel internațional și eventualele măsuri suplimentare luate de autoritățile române”, se mai arată în comunicat.


În Italia, țară unde trăiește cea mai mare comunitate de români din străinătate, numărul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a crescut brusc. Italia este prima țară din Europa care pune orașe întregi sub carantină. S-au închis școli, spitale, tribunale, restaurante, magazine.

Citește și: Clujul, pregătit în cazul extinderii pneumoniei provocate de coronavirus