Sănătate
Echipamente noi pentru Spitalul de Copii. CJ Cluj promite „reparații capitale” și asfaltarea căilor de acces
Consiliul Județean Cluj va achiziționa aparaturi medicale pentru Spitalul de Copii Cluj-Napoca.
Consiliul Județean Cluj va aloca pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, unitate sanitară aflată în subordinea forului administrativ judeţean, suma de 1.205.250 de lei (circa 254.000 de euro) pentru achiziționarea unor aparaturi și echipamente medicale de ultimă generație.
Concret, resursele financiare alocate vor fi utilizate pentru achiziționarea de către Consiliul Județean a următoarelor aparate și echipamente, care vor fi date în folosința spitalului: un sistem de radiofrecvență monopolar/bipolar, o trusă de timpanoplastie pediatrică, 120 de computere SFF cu monitor, un microscop de consultații, o autosanitară cu tracțiune electrică pentru transportul cu targa a pacientului.
De asemenea, Spitalul de Copii va fi dotat cu un aparat de dializă peritoneală automat, două holtere EKG, două fotolii pat pentru hemodializă, un cuptor histologie, un scaun ORL electric, o sondă pentru ecografie musculoscheletal, un sistem de tip Tourniquet automat precum și o serie de echipamente și dotări ultramoderne ce vor intra în dotarea bucătăriei spitalului.
„Nu în ultimul rând, investițiile Consiliului Județean Cluj ce vor fi efectuate la nivelul Spitalului de Urgență pentru Copii vor viza și realizarea unor lucrări de reparații capitale și de asfaltare a unor căi de acces”, promit reprezentanții forului județean, potrivit unui comunicat de presă remis presei.