monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Emanuel Ungureanu, săltat de polițiștii locali în timp ce filma MIZERIA din spitalele românești: „Putem scăpa împreună țara de mafioți!”

Obișnuit cu vizitele inopinate în spitalele mizere din România, deputatul clujean Emanuel Ungureanu a avut parte de o experiență neplăcută la spitalele din Făgăraș și Codlea, în județul Brașov.

Emanuel Ungureanu, săltat de polițiștii locali în timp ce filma MIZERIA din spitalele românești: „Putem scăpa împreună țara de mafioți!”

Deputatul USR de Cluj susține că un medic din Spitalul Făgăraș și agenții firmei de pază apropiați de primarul din Făgăraș au încercat să îl sechestreze în timpul vizitei sale inopinate la instituția brașoveană.

„Acest medic, șef de secție la Spitalul din Făgăraș a încercat să mă sechestreze împreună cu agenții de pază pentru că am venit în vizită neanunțată în spitalul pe care îl consideră propria moșie. Filmul tentativei de intimidare a acestui medic care s-a comportat ca un interlop cu mine a început pe secția de Interne, etajul 3. Acolo este o cloacă, pacienți înghesuiți în saloane cu 6 paturi, buda la capătul culoarului, așternuturi murdare, haos generalizat”, mărturisește Emanuel Ungureanu.


Vicepreședintele Comisiei pentru sănătate și familie din cadrul Camerei Deputaților susține că, după ce a urcat pe secție, a început să filmeze condițiile în care sunt îngrijiți pacienții, moment în care șeful de secție a început să urle și să invoce interdicția de a vizita neanunțat secția pe care o patronează.

„I-am explicat cu calm că sunt deputat și membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților și nu numai că am dreptul, ci și îndatorirea să vizitez spitalele. Mi-am încheiat vizita, a alergat după mine pe scări, a strigat isteric să vină paza și a strigat la agenții de pază să nu îmi permită să părăsesc spitalul. Filmarea începe exact în momentul în care s-au apropiat de mine, la intimidare, cei trei agenți de pază chemați de doctor să mă sechestreze”, explică Ungureanu, care a surprins imagini din „acest spital mizer, patronat de un primar cu apucături de baron medieval”.


Înconjurat de polițiștii locali la Codlea

„Alo, 112, legătura la poliție vă rog, veniți să amendați un deputat care vizitează spitalul din Codlea! Timp de reacție? 3 minute”, povestește deputatul experiența sa de la Codlea. În scurt timp, clujeanul a fost înconjurat de nu mai puțin de patru! polițiști locali, „super agresivi”, dintre care unul l-a întrebat, arogant, pe Ungureanu dacă știe să citească.

„Agresivi, răi, comportament de interlopi. Cel mai corpolent dintre ei m-a bruscat. Am intrat spital și am făcut câteva fotografii cu condițiile în care sunt îngrijiți pacienții. Am vorbit civilizat cu personalul spitalului, foarte amabili de altfel, m-am prezentat cine sunt și scopul vizitei. Mi-au arătat saloanele unde nu erau pacienți. Am găsit curățenie în linii mari, mici probleme pe care o să le prezint într-o altă postare”, dezvăluie Emanuel Ungureanu.


Cu toate acestea, ce se observă în filmare este „desprins dintr-un film prost, oribil”, spune deputatul USR: „câtă promptitudine, ce viteză, ce mobilizare de forțe, două mașini de poliție, 4 polițisti...!”. Ungureanu susține că Spitalul din Codlea este condus de un clan.

„Urmăriți ultimele 30 de secunde din filmare, polițistul care m-a bruscat a intrat în spital până la ultimul etaj, fără botoșei, încălcând regulile de igienă ale Spitalului Codlea, afișate chiar la intrare. La fel de nesimțiți au fost și colegii lui. Au intrat fără botoșei în spital. Între timp, polițistul abuziv mă amenința cu amenda pentru că am filmat nepermis...”, mărturisește deputatul.


„Ca deputat al Parlamentului României care a pătruns în România profundă, vă spun deschis și direct. Statul acesta în care trăim, trebuie ras complet. Polițiștii ca cei din imagine trebuie concediați și angajați oameni competenți. Polițisti ca cei din imagine sunt un pericol public. Cetățenii trebuie să se ferească de ei, sunt mincinoși și abuzivi. Am simțit asta pe pielea mea!