monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Un nou studiu despre aspirină: beneficii limitate pentru vârstnici

Beneficiile administrării unei doze mici de aspirină zilnic în cazul persoanelor vârstnice care speră astfel să-şi menţină un timp mai îndelungat starea de sănătate sunt limitate, arată un nou studiu la care au participat peste 19.000 de persoane, potrivit Press Association.

Aspirina nu a redus în mod semnificativ riscul de infarct, atac cerebral şi nici nu a contribuit la reducerea riscului demenţă sau de dobândire a unor dizabilităţi la adulţii sănătoşi cu vârsta peste 70 de ani, demonstrează studiul.

În schimb, utilizarea medicamentul a fost corelată cu un risc crescut de hemoragii severe, în acord cu descoperirile cercetărilor anterioare.


Cercetătorul principal, profesorul John McNeil de la Monash University din Australia, spune că studiul arată că mulţi vârstnici ar putea lua acest medicament "în mod inutil".

Omul de ştiinţă a avertizat că rezultatele studiului nu se aplică persoanelor care au avut în istoricul medical un atac de cord, angină sau atac cerebral şi pentru care aspirina este recomandată în scopul prevenirii îmbolnăvirilor ulterioare.


Rezultate studiului, la care au luat parte 19.114 de persoane, cei mai mulţi cu vârste peste 70 de ani, a fost publicat în New England Journal of Medicine.

Jumătate dintre participanţi au luat o doză mică de 100 mg de aspirină în fiecare zi, iar celălalt grup a primit un placebo. Subiecţii au fost verificaţi din nou după cinci ani.


Tratamentul cu aspirină nu a afectat riscul îmbolnăvirii de demenţă sau dobândirea unei dizabilităţi, a constatat studiul, iar rata de evenimente cardiovasculare precum boli coronariene, atac de cord şi atac cerebral a fost similară cu cea din grupul căruia i-a fost administrată substanţa placebo.

Dintre cei care au luat aspirină, 3,8% s-au confruntat cu hemoragii grave, comparativ cu 2,8% în grupul placebo.


Cercetătorii au constatat un risc mai mare de deces la cei care au luat aspirină. Un procent de 5,9% dintre cei care au luat aspirină au decedat pe perioada desfăşurării studiului, comparativ cu 5,2%, rata de deces în grupul placebo.

Cu toate acestea, autorii cercetării spun că diferenţa mică dintre cele două procente şi faptul că cele mai multe decese au fost cauzate de cancere necesită investigaţii suplimentare şi ar putea fi întâmplătoare.


"În ciuda faptului că aspirina există de peste 100 de ani, nu am ştiut până acum dacă vârstnicii sănătoşi trebuie să şi-o administreze ca măsură preventivă pentru a se menţină sănătoşi un timp mai îndelungat. Aspirina este unul dintre cel mai des folosite medicamente în tratamentul preventiv, iar răspunsul la această întrebare trebuia dat de mult timp", spune McNeil.

"Înseamnă că milioane de oameni sănătoşi din lumea întreagă care iau aspirină în doze mici fără un motiv medical fac acest lucru în mod inutil, deoarece studiul a demonstrat că nu există un beneficiu general care să compenseze riscul de hemoragie".

Studiul a fost realizat de Monash University din Australia şi de Berman Centre for Outcomes and Clinical Research din Statele Unite.

Etichete: aspirina varstnici