monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Epidemie de gripă în toată țara. Medicii îi sfătuiesc pe români să se vaccineze

Medicii atrag atenţia asupra declanşării unei epidemii de gripă din cauza lipsei de interes a populaţiei faţă de imunizare, menţionând că se recomandă vaccinul antigripal pentru orice categorie de vârstă. De la începutul sezonului, au decedat opt persoane.

Sursă: http://www.punctul.ro

"Din păcate, sezonul gripal e pe val, deja s-a depăşit pragul epidemic, avem foarte multe cazuri şi avem decese, ceea ce înseamnă că ne confruntăm cu un virus virulent, iar singurul remediu al acestei boli este vaccinarea, cu atât mai mult cu cât nu avem un tratament specific pentru gripă. Gripa este produsă de un virus care nu se poate trata cu antibiotice, nu au niciun efect. Neavând un medicament anume, care să omoare virusul, singurul mod prin care ne putem feri de boală este să ne vaccinăm. Din păcate, rata vaccinării este scăzută, dozele oferite de MS au venit extrem de târziu", a declarat, pentru Mediafax, Sandra Alexiu, medic de familie, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie (SNMF).

Alexiu a subliniat că populaţia nu işi doreşte să achiziţioneze acest vaccin pentru că nu există o educaţie constantă în acest sens, chiar dacă vaccinul nu este scump. Vaccinul antigripal trivalent costă în jur de 25 de lei, iar cel tetravalent este 50 de lei.


"Acest vaccin este recomandat tuturor, doar că statul român îl asigură, cu prioritate, pentru anumite categorii care sunt numite la risc. Se consideră că aceste categorii sunt mai expuse, pot face forme mai grave, chiar letale. Ne referim la persoanele vârstnice, cele cu imunodeficienţe, cadre medicale care intră în contact cu oamenii bolnavi şi gravidele. Gripa afectează şi persoanele perfect sănătoase, adaptate din punct de vedere imunitar, de aceea este bine ca vaccinarea să cuprindă toate grupele de vârstă", a adăugat medicul.

Reprezentantul SNMF a explicat că este nevoie de o promovare serioasă a vaccinării antigripale, încă din luna septembrie, înainte de debutul sezonului rece, prin toate mijloacele posibile.


De la începutul sezonului 2017-2018, au fost înregistrate opt decese confirmate cu virus gripal, iar în ultima săptămână, la nivel naţional, au fost descoperite 283 cazuri de gripă, numărul total ajungând la peste 87.000.

Până la data de 28.01.2018 au fost vaccinate antigripal peste 820.000 de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.


"Mi-aş dori ca în cel mai scurt timp să fie folosite toate dozele de vaccin disponibile în cabinetele medicilor de familie. Recomand tuturor persoanelor care sunt în categoriile cu risc crescut de îmbolnăvire să solicite vaccinul gratuit. De asemenea, rog medicii de familie care ştiu că au în evidenţă pacienţi care se încadrează în aceste categorii şi sunt încă nevaccinaţi, să îi cheme la cabinet pentru vaccinare", a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, prin intermediul unui comunicat de presă.