Sănătate
GHID ALIMENTAR de la nutriţionistul clujean Nicolae Hâncu. Cuvântul magic de sărbători este "cumpătare" cu mâncarea şi băutura
Nutriţioniştii recomandă ca în Seara de Crăciun şi în zilele de sărbători care urmează oamenii să fie cumpătaţi în consumarea preparatelor culinare şi a băuturilor alcoolice, la fel cum recomandă şi consumarea produselor tradiţionale din carne de porc în locul celor pe bază de ouă.
"Cuvântul magic pentru sărbători este cumpătare. Sărbătorile încep în seara de 24 decembrie şi se termină după un serial de zile onomastice, sărbători religioase sau la cumpăna dintre ani. Apoi iar vor fi sărbători onomastice până în ziua de 8 ianuarie. Toate sunt mari provocări emoţionale, dar şi gastronomice pentru om, combinate sau nu cu perioade de vacanţă. Ce facem în această perioadă?! Spuneam că este vorba de cuvântul magic cumpătare. Cu alte cuvinte, putem consuma din toate, dar cu moderaţie, cu multă cumpătare. În seara de Crăciun, de exemplu, sunt două categorii de persoane: cei care au postit şi şi cei care n-au postit. Postitorii sunt extrem de vulnerabili la abundenţa gastronomică şi alcoolică din Seara de Crăciun, pentru că după o perioadă de şase săptămâni de post, stomacul nu mai este obişnuit şi alimentele pe care înainte le tolera s-ar putea să nu le mai tolereze, mai ales că sunt în cantitate mare şi mai ales că sunt la o oră neobişnuită pentru corp, adică seara, seara târziu. Stomacul omului nu este obişnuit cu aşa ceva. Toate aceste lucruri se repetă a doua zi, e ziua întâi de Crăciun, se repetă în ziua a doua de Crăciun şi vă daţi seama că, pur şi simplu, organismul uman este bulversat de abundenţa alimentară, combinată cu consumul de alcool, combinată cu fumatul, chiar şi la persoane care în general nu fumează. Şi, culmea, în această perioadă oamenii se mişcă mai puţin. De aceea, repet pentru a treia oară: cumpătarea este recomandarea cea mai importantă pe care o facem", a declarat, pentru Agerpres, nutriţionistul Nicolae Hâncu.
El chiar recomandă în această perioadă preparatele tradiţionale din carne de porc, dar cu măsură, şi consumate în zile diferite, la fel cum recomandă evitarea ouălor şi a produselor cu maioneză.
"Sugerăm pentru perioada sărbătorilor să se consume alimentele tradiţionale de Crăciun, preparatele din porc. Poate că lumea este contrariată de această recomandare pe care o face un nutriţionist, dar e vorba de preparate de porc. Toate pot fi consumate, dar, a patra oară repet, cu moderaţie, cu cumpătare. Dacă avem aperitive din preparate de porc, atunci să ne limităm, în Seara de Crăciun, să nu mâncăm şi friptură de porc. Sau invers, a doua zi să nu mâncăm aperitive şi să mâncăm friptură de porc", îndeamnă nutriţionistul clujean.
Unul dintre preparatele culinare foarte întâlnite sunt şi sarmalele, despre care spune că sunt chiar sănătoase, dar cu condiţia să nu fie consumate cu smântână.
"Sarmalele nu pot lipsi. Sarmalele pregătite cu multă înţelepciune, adică să nu fie carne foarte grasă, să nu fie carne grasă chiar deloc dacă se poate, cu afumătură care să fiarbă în sarmale, dar nicidecum sarmalele, când sunt terminate, să nu fie stropite din belşug cu smântână. O să întrebe lumea cum se pot mânca sarmale fără smântână; se mănâncă foarte bine, e vorba numai ca mental să fim pregătiţi pentru acest lucru şi în acel moment sarmalele devin o mâncare extrem, extrem de sănătoasă. Dar încă o dată vă spun: dacă aperitivele sunt bogate, sunt preparate din porc, dacă urmează o ciorbă care este şi ea bogată în smântână şi apoi mai urmează şi o friptură bogată în grăsime, cu nişte garnituri de tip cartofi prăjiţi şi aşa mai departe, atunci vă daţi seama că sarmalele nu fac decât să umple paharul şi să declanşeze tulburări digestive", atenţionează Nicolae Hâncu.
Potrivit acestuia, pot fi consumate şi dulciuri, dar şi ele în cantităţi mici şi fără să fie combinate cu alte alimente grele.
"Dacă se consumă dulciuri, ele să fie aproximativ la o oră după ce s-a consumat felul doi, iar în Noaptea de Crăciun chiar să nu se consume dulciuri decât nişte dulciuri sub formă de fursecuri şi să se lase pentru a doua zi la prânz prăjiturile cu cremă, torturile, care torturi, dacă nu suntem atenţi, din torturi devin torturi. Recomandările noastre pentru a se consuma din toate - cu alte cuvinte, gustaţi din toate, dar nu mâncaţi din toate - se referă cu precădere la cei care au postit, dar se referă şi la cei care nu au postit, dar care suferă de anumite afecţiuni ale tubului digestiv sau sunt cardiaci sau au afecţiuni renale sau diabet zaharat. Aceste persoane sunt şi mai vulnerabile la tulburări digestive sau chiar la evenimente cardiace neplăcute în perioada Sărbătorilor de Crăciun, a zilelor onomastice - Vasile, Ştefan, Sfântul Ioan - şi care pot fi prevenite - pentru a şasea oară spun - cu moderaţie, cumpătare. Dacă ţinem cont de această vorbă atât de înţeleaptă, veche de pe vremea lui Aristotel, nu facem decât să beneficiem din plin de magia Sărbătorilor de Crăciun, să ne bucurăm inclusiv de preparatele culinare, de un pahar de vin bun, fără să fim bolnavi", explică medicul.
În privinţa băuturilor alcoolice, Nicolae Hâncu recomandă în special vinul, în cantităţi mici, mai puţin berea şi deloc băuturile spirtoase, mai ales înainte de masă.
"Noi în general nu recomandăm băuturile spirtoase consumate înainte de mâncare, pentru că se produc anumite modificări care dereglează după aceea consumul alimentelor. Recomandăm vin la masă şi după masă. Pentru Seara de Crăciun berea este mai puţin recomandată, dar ea poate să fie mutată pentru prima zi de Crăciun, pentru ziua de 25 şi 26. Toate acestea pot să fie consumate; două-trei pahare de vin... Dacă cineva are antrenament la mai mult şi-şi pierde măsura o să vadă care sunt consecinţele, pentru că vă daţi seama că abuzul alimentar combinat cu abuzul alcoolic este un dezastru pentru un organism şi pentru un organism care urmează după post este un şi mai mare dezastru", avertizează nutriţionistul.
Totuşi, dacă se depăşeşte consumul moderat de alcool, cu efecte neplăcute a doua zi, Nicolae Hâncu recomandă ca remediu apa la temperatura camerei, nu lichidele folosite în popor, cum este moarea de varză.
"Dacă pe cineva îl afectează abuzul de alcool şi de mâncare, a doua zi el trebuie să fie reţinut, cel puţin până în partea a doua a zilei, să aibă un bun tranzit intestinal pentru a-şi elimina reziduurile alimentare şi aşa mai departe. Sub niciun motiv să nu îşi provoace voma, aşa cum făceau romanii în urmă cu mii de ani, şi să consume foarte multe lichide, lichide la temperatura camerei. Povestea aceasta cu moarea de varză, cu licori acre şi aşa mai departe sunt vorbe din popor şi nu am nicio bază ştiinţifică. Să nu uităm că un consum de apă minerală gazoasă sau negazoasă, plată, consumată mai mult de 2-3 litri ajută foarte mult la reechilibrarea organismului, combinată cu consumul de fructe, dar nu chiar imediat, pentru că ne provocăm tulburări digestive. Şi cu salate, legume la grătar, legume la cuptor", mai spune sursa citată.
Potrivit nutriţionistului clujean, o altă componentă importantă este mişcarea, dar una uşoară, precum şi odihna.
"După fiecare masă copioasă e bine să ne plimbăm sau să urcăm pe bicicleta de cameră, dar nicidecum să alergăm, nicidecum să înotăm imediat, chiar dacă avem bazin de înot acasă, pentru că nu facem decât să provocăm anumite evenimente neplăcute digestive sau cardiovasculare. Şi odihna este importantă, este cea de a patra componentă a stilului de viaţă. Somnul este extrem de important, dar în aceste zile de vacanţă somnul va fi respectat, pentru că, chiar dacă nu ne culcăm seara la 11 să ne sculăm la 6 şi ne culcăm noaptea la 2, dar 8 ore de somn vor fi respectate", susţine Hâncu.
Nutriţionistul clujean oferă şi un fel de ghidaj alimentar pentru Seara de Crăciun sau pentru cea de An Nou.
"În seara de Crăciun sunt preparate din carne de porc, care înseamnă jumări, tobă, caltaboşi, sângerete, care pot fi consumate, la fel răciturile, de exemplu. Acestea sunt aperitive. Dacă acestea se pun pe masă în Seara de Crăciun, practic nu mai este nevoie de felul doi, care este extrem de bogat; sarmalele pot fi lăsate pe a doua zi. Dacă se face o listă întreagă cu ce se poate mânca în Seara de Crăciun, un om trebuie să aibă două-trei stomacuri ca să poată rezista la toate. N-au ce să caute în Seara de Crăciun ouăle umplute sau salata de boeuf, aperitivele cu multă maioneză, mai ales că acestea nici nu sunt caracteristice, nu fac parte din alimentaţia tradiţională pentru Seara de Crăciun. E bine ca în Seara de Crăciun să mâncăm preparate tradiţionale româneşti, dar, încă o dată vă spun, moderaţia trebuie să fie suverană în această situaţie", recomandă Nicolae Hâncu.
El atrage atenţia asupra faptului că şi fumatul contribuie semnificativ la stresul la care este supus organismul, cu atât mai mult la persoane care nu fumează de regulă, că fumatul, chiar şi cel pasiv, poate să "accentueze tulburările digestive şi eventual evenimentele cardiace care câteodată chiar sunt ameninţătoare pentru viaţă".
Nicolae Hâncu mai recomandă şi o atenţie sporită asupra copiilor, ştiut fiind faptul că, mai ales în această perioadă, ei sunt mai consumatori de dulciuri.
"Aş vrea să adaug că trebuie să fim foarte atenţi la copiii noştri, la nepoţii noştri, pentru că, de regulă, sărbătorile adulţilor se însoţesc de o vigilenţă mai scăzută asupra copiilor. Tot timpul trebuie să fie urmăriţi. Abuzul lor de dulce este recunoscut în această perioadă şi este bine să fim foarte atenţi asupra lor, să fim cu ochii pe ei", conchide nutriţionistul.