Sănătate
Consultaţii medicale gratuite în Parcul Central
Clujenii vor beneficia de trei zile de consultații gratuite. De vineri până duminică, zeci de medici vor sta în Parcul Central la dispoziția oamenilor pentru a acorda consultații gratuite și a face investigații minim invazive.
„Oamenii care trec prin Parcul Central vor avea parte de consultații gratuite pluridisciplinare. La fața locului se vor face investigații clinice și paraclinice. Printre investigațiile paraclinice se vor face ecografie, EKG și se va lua și glicemia în ambulanța pusă la dispoziție de către SMURD. Așteptăm oamenii între 7 şi 9 iulie în Parcul Central. Tot ce se întâmplă în Parcul Mare este gratuit și este dedicat pacienților de toate vârstele.”, a spus Dan Cristian Paul, președintele Organizației Tinerilor Medici.
De asemenea, vineri, între orele 10 şi 18, are loc şi Maratonul Resuscitării, dedicat oamenilior care vor să învețe să acorde primul ajutor. Acesta este inițiat de medicii și paramedicii voluntari ai SMURD Cluj.
Monica Ostaşuc