monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Trebuie să ne pregătim sistemul digestiv pentru masa de Paște?

Ce ar trebui să fie și ce nu pe lista cu alimente pe care le vom consuma de sărbători.

Romanii se intrec in preparate cu ocazia sarbatorilor de Paste

Foarte mulți români își încheie sărbătorile de Paște la spital din cauza exceselor alimentare sau a combinațiilor nesănătoase de alimente. Medicul specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, Mădălina Indrie, explică pentru cititorii Monitorul de Cluj ce se poate mânca de Paște, fără consecințe grave asupra sănătății.

Alimente de care ar trebui să ne ferim dacă am ținut tot postul

După o perioadă de restricții în consumul de produse lactate, ouă și carne, este important ca oamenii să nu facă excese alimentare.


„Nu este nevoie de o trecere anume de al un regim vegan la unul omnivor, trecerea se poate face oricând fără nicio reacție adversă, ceea ce este important de făcut este să nu exagerăm  la mesele respective, ideea este să ne păstrăm cumpătarea și moderația și să știm să ne oprim când e cazul, altfel pot apărea reacții adverse de ordin digestiv. Poate apărea o dischinezie biliară sau chiar o pancreatită”, explică specialista în nutriție.

Mielul se supune regulilor care privesc carnea roșie

Specific sărbătorilor de Paște este consumul de carne de miel, care este știută în popor ca o carne grea. De fapt, se supune regulilor care însoțesc orice fel de carne roșie.


“Mielul este încadrat la carnea roșie, o regulă de bun simț spune că trebuie mâncată o dată pe săptămână. Vor fi două sau trei zile în care sunt sărbătorile și în care evident că vom avea pe masă carne de miel, dar înțelept ar fi să ne oprim la această perioadă și să nu continuăm și după aceea cu alte sortimente de carne roșie. O altă caracteristică a cărnii de miel este că e de animal tânăr, ceea ce presupune că avem o cantitate mai mare de purine, ceea ce va duce la creșterea acidului uric în organism și o hiperglicemie latentă care poate declanșa o criză de gută. Criza de gută poate apărea foarte ușor în contextul unei mese abundente și mai ales și stropită cu alcool, cum sunt cele de sărbători” , spune medicul.

Ce nu ar trebui să fie pe masa de Paște

Lista cu recomandări, întocmită de Mădălina Indrie, se potriviește pentru orice altă masă pe care o servim.


“Nu își găsesc locul mezelurile, sunt cu totul și cu totul de prisos când este atâta carne proaspătă nu are niciun sens să cumpărăm salam sau șuncă sau parizer, sau alte sortimente.Pe listă aș adăuga prăjiturile din comerț. Știu că de multe ori alegem comoditatea, dar mai înțelept este să facem o prăjitură acasă cu ingrediente cunoscute. Nici sortimentele de brânză topită nu își găsesc locul, majoritatea fiind amestecate cu grăsimi de proastă calitate. Se adaugă și sucurile. Pe lângă toate alimentele care au densitate calorică mare - carnea de miel, drob, ouă umplute – nu se justifică și sucurile. Bem apă și eventual un pahar de vin sau de bere”, completează nutriționista, pentru Monitorul de Cluj.

Ouăle colorate artificial sunt un pericol?

Coloranții sunt atât de puternici încât, uneori, trec de coaja oului, impregnându-se în albuș. Situația nu ar trebui să ne sperie, dar asta nu înseamnă că nu sunt de preferat variantele tradiționale de vopsire.


“Din moment ce ajung pe piață și sunt date către consum au niște proprietăți bine reglementate. Coloranții nu vor fi periculoși, mai ales că mâncăm astfel de ouă o dată pe an. De preferat sunt, totuși, ouăle vopsite ca în copilărie cu coji de ceapă, nuci sau sfeclă”, explică medicul.

Etichete: miel recomandari