Sănătate
(P) Chirurgia cataractei, explicată de un medic clujean
Medicul oftalmolog Marius Cristian Nistor explică, pentru Monitorul de Cluj, cum se realizează operaţiile de cataractă prin procedeul de facoemulsificare.
Intervenţiile se efectuează cu microincizii de 1,8 - 2,2 mm, fără fire şi implante de lentile intraoculare foldabile monofocale, multifocale sau torice, cu anestezie topică (cu picături), cu recuperare foarte rapidă, existând posibilitatea (în funcţie de tipul de cristalin) ca pacientul să nu mai poarte ochelari (atât la distanţă cât şi la aproape).
Generalităţi
Cataracta este dată de opacifierea cristalinului(o lentilă biologică biconvexă situată în interiorul ochiului). Cataracta determină scăderea vederii, iar în timp, netratată, duce la complicaţii oculare.
Operaţia
Operaţia este necesară pentru că nici o altă metodă terapeutică (laser, ochelari, picături) nu poate duce la ameliorarea vederii.
Operaţia se efectuează cu instrumentar de mare fineţe şi cu aparatură ultraperformană (facoemulsificator Infinity care utilizează puterea ultrasunetelor) printr-o microincizie între 1,8-2,2 mm pentru scoaterea cristalinului opacifiat. Această incizie urmează să fie lărgită (sau nu) în funţie de modelul de cristalin pe care îl alegeţi. De obicei folosim un cristalin foldabil (pliabil) care în funcţie de tip are preţuri diferite. Operaţia se finalizează fără sutură cu fire datorită inciziei foarte mici.
În cazuri cu totul excepţionale se poate practica extracţia extracapsulară a cristalinului (incizia este de 10mm şi se pun 4-5 fire de sutură). Există cristaline care permit o mare independeţă faţă de ochelari atât la distanţă cât şi la aproape, care corecteazăastigmatismul şi aberaţia de sfericitate a ochiului, protejează retina faţă de lumina albastră şi diminuează riscul de opacifiere a capsulei posterioare.
Rezultate postoperatorii
Rezultatele postoperatorii depind de bolile preexistente ale vitrosului, retinei sau ale nervului optic - acestea neputând fi decelate uneori decât după îndepărtarea cristalinului opacifiat.
Complicaţii
Deşi rare complicaţiile postoperatorii există şi întăresc regula generală conform căreia nu există intervenţie chirurgicală fără risc.
Dintre acestea cele mai frecvente sunt: edemul corneean, ruptura capsulei posterioare şi luxarea cristalinului în vitros, decolarea de retină, hipertensiunea intraoculară tranzitorie, infecţia intraoculară, opacifierea capsulei posterioare care se tratează cu laser.
Anestezia uzuală se face cu picături (fără injecţie) evitându-se astfel riscurile anesteziei prin injecţie parabulbară: chemozisul (umflarea, conjunctivei), hemoragia subconjunctivală, hematomul retrobulbar, paralizia unui muşchi oculomotor, neuropatia optică. În cazuri selecţionate poate fi necesară injecţia subconjunctivală cu antibiotic, la sfârşitul operaţiei care poate fi percepută ca o înţepătură şi determină de cele mai multe ori înroşirea ochiului pentru câteva zile - este necesară pentru prevenirea unei infecţii.
Recuperare
Vindecarea ochiului depinde în mare măsură şi de modul cum vă îngrijiţi postoperator. La 4 săptămâni de la operaţie se vor putea prescrie ochelari cu dioptrii mici, dacă este necesar pentru distanţă sau pentru citit.
Vezi Galeria Foto de la clinica Optinis.
Dr. Marius Cristian Nistor, medic primar oftalmolog
mobil: 0723.242.000 , 0744.208.333, str. Republicii nr 13/5, 400015, Cluj-Napoca, 0264/590.304