monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Chirurgul Cornel Iancu de la Medicală III: “Cel care nu e și doctor de suflet, ăla nu e doctor”

Prof. dr. Cornel Iancu

Prof. dr. Cornel Iancu de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Octavian Fodor Cluj-Napoca este unul dintre cei mai experimentați chirurgi clujeni. Spune că nu este doar chirurg, ci și doctor de suflete, într-o boală încurajarea pacientului de către medic fiind foarte importantă.

În 1973, cu câteva luni înainte de terminarea liceului, o discuție între colegi a avut un rol hotărâtor pentru viitorul chirurgului Cornel Iancu. Deși își dorea să dea admitere la Horticultură, și-a schimbat radical opțiunea. “M-am hotărât să fac Medicină în clasa a XII-a, în luna aprilie. Până atunci voiam să fac Horticultură. O discuție între colegi, un pic cu răutate, m-a determinat să fac Medicină, deși nu a fost o opțiune inițială”, își amintește profesorul Cornel Iancu.

În anul III, a intrat în benevol în sălile de operații

Cât despre chirurgie, a fost dragoste la prima vedere. “Chirurgia mi-a plăcut din start și de cum am intrat la facultate am vrut să fac chirurgie, motiv pentru care încă din anul III am frecventat la modul benevol sălile de chirurgie”, spune chirurgul.


În 1988, prin concurs, a luat post la actualul Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie, Clinica Medicală III cum se numea în acea perioadă și de atunci a rămas în clinică.

Bolile de atunci vs bolile de acum

Dacă la începuturile carierei la Medicală III, predominau cazurile cu boli relativ ușoare, acum lucrurile s-au schimbat radical. “În perioada când am venit eu aici, pe lângă operațiile uzuale de urgență, predomina patologia biliară și ulcerul gastric, dar mai puțin cancere. La ora actuală predomină patologia oncologică digestivă. Avem foarte multe cancere: esofag, stomac, colon, ficat, pancreas. Înainte, operațiile de ficat și pancreas se făceau foarte rar în această clinică, acum se fac frecvent, fiind din acest punct de vedere la concurență cu Fundeniul și cu Spitalul de Urgență Floreasca din București. Avem desigur și intervențiile biliare care se fac pe cale laparoscopică, acest tip de intervenție dezvoltându-se foarte mult”, afirmă specialistul clujean.


Clujul, la nivelul clinicilor din Europa

Pacienții care ajung pe mâna profesorului Iancu și a echipei sale sunt operați pe aceleași echipamente performante ca în țările dezvoltate din Europa. “Suntem cam la același nivel cu clinicile din Europa. Noi avem tot ce se poate (nu chiar toate de ultimă generație pentru că în tehnologie sunt schimbări de la o zi la alta) avea la nivel mondial pentru activitatea noastră. Rezultatele sunt similare cu cele din străinătate”, subliniază chirurgul.

Pacientul se vindecă dacă are încredere în medic

Profesorul Cornel Iancu este de părere că în relația medic-pacient este foarte importantă comunicarea. “Toți colegii trebuie să înțeleagă că 70% din rezultatul tratamentului unui bolnav este dat de încrederea bolnavului în medicul care îl tratează și în echipa lui. Ca să câștigi această încredere trebuie să fii pregătit, să fii foarte concret cu bolnavul și să simți de la bolnav la bolnav anumite mici probleme pe care le are. Majoritatea bolnavilor au și o componentă psihică de depresie și trebuie să știi pe care cum îl încurajezi. Dacă nu ai acest simț nu reușești să îi faci să aibă încredere în tine și rezultatele sunt mai proaste, iar perioada de recuperare se întinde pe o perioadă mult mai lungă de timp. Eu văd bolnavi cu intervenții mari și pot să îi montez să le induc evoluția postoperatorie. Toți suntem și doctori de suflete. Cel care nu e și doctor de suflet, ăla nu e doctor”, declară Cornel Iancu.


Ce calități trebuie să aibă un bun chirurg

Despre profesia de chirurg, Cornel Iancu spune că cere sacrificiu. “Dacă nu ești dispus să îți sacrifici și viața personală uneori, nu are rost să te apuci de chirurgie. Mulți au impresia că este o chestie bănoasă. Sigur, dacă o iei la modul de afacere, poate că unii au succes, dar rezultatele nu pot fi pe măsură pentru că a fi chirurg înseamnă a fi disponibil pentru pacient de luni până luni”, afirmă specialistul.

Mai mult, este o meserie care necesită și o anumită tehnică. “Mulți îi acordă o mai puțină importanță spunând că nu contează dacă faci o operație într-o oră sau în trei ore. Dacă faci o operație în trei ore în loc de o oră înseamnă că ai probleme tehnice, care pot să ducă la leziuni intraoperatorii. Pe calitățile native trebuie să muncești, să muncești și iarăși să muncești”, este de părere Cornel Iancu.


Are încredere în tinerii care vor prelua ștafeta

Profesorul Iancu este unul dintre cei care are încredere în generația actuală de studenți, viitorii medici. “Cu studenții am avut și am o relație foarte bună, am mare încredere în ei și sunt mulțumit de ei. Mulți au ceva cu tineretul, cu cei care vin din urmă, dar eu spun că studenții mei sunt niște copii extraordinari, cu un mare potențial. Sigur că gândesc altfel decât noi, sunt mai pragmatici și este normal să fie așa pentru că așa este lumea la ora actuală. Au calitățile necesare ca să ducă mai departe stindardul medicinei clujene și din țară”, conchide Cornel Iancu.

Etichete: chirurgie studenti