monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Cum a reuşit Andreea Marin să slăbească peste 20 de kilograme

sursa foto: facebook.com/AndreeaMarinOfficial/photos

Vedeta a reuşit să-şi schimbe radical stilul de viaţă, iar rezultatul este unul spectaculos: peste 20 de kilograme în minus. Care este secretul?

Andreea Marin a dezvăluit într-un material video, postat pe contul său de Facebook, cum a reuşit această performanţă.

„Cinci mese pe zi, fără prăjeli, sosuri, fast food - mă feresc de el ca de ciumă -, ultima masă la 7 seara. Carbohidraţi complecşi, pâine, orez, paste făinoase doar până la ora 14 după amiază. Fructe şi legume proaspete în fiecare zi, dar la distanţă de mese. Atenţie, fructe şi legume fără hormoni, fără toxine! Încercaţi să alegeţi ceea ce vine de a ţară şi nu e tratat chimic. Doi litri de apă pe zi. Paharul cu apă pe birou a înlocuit covrigeii şi alunele. Sare cât mai puţină, zahpăr deloc, e bună şi mierea, nu prea des, doar la o adică...Gimnastica de dimineaţă, 6 zile pe săptămână. Eu m-am convis că nu se moare din asta.


Recunosc, m-am zvârcolit destul înainte să încep. Cel mai greu mi-a fost să mă trezesc cu o oră mai devreme. Dar am uitat ce a fost mai dificil, pentru că acum pur şi simplu nu înţeleg viaţa fără mişcare, fără sport.

Trebuie să recunosc că am avut momentele mele de cădere, recidivele mele, dar important este când simţi că scapi controlul să îţi permiţi şi excepţii, după care să nu uiţi să reechilibrezi balanţa.


Voi avea tăria să mă ridic acum din pat? Voi sări peste ora de aerobic sau mă voi ţine de program, aşa cum mi-am promis aseară? Cât voi mai rezista să trec pe lângă cofetărie fără să-ntorc capul spre vitrină? O să încetez vreodată cu văciăreala? Vă sigur, o să vina ziua în care o să spuneţi: Sunt un alt om. Şi nu doar pentru că arăt mai bine, ci pentru că m-am împăcat cu mine însămi”, a spus Andreea Marin într-un video postat pe Facebook.