monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Nicolăescu: Aproape 60% din spitale prezintă nereguli

Aproape 60 la sută din spitale prezintă diverse nereguli, de la raportarea eronată a cazurilor tratate, la secţii de chirurgie în care se fac 10 operaţii pe lună, spune ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, atenţionând managerii să trimită planuri de reconfigurare a unităţilor până la 20 februarie.

Ministrul a spus că, în urmă cu trei săptămâni, le-a solicitat managerilor de spitale ca până la data de 5 februarie să trimită propriile planuri de reconfigurare a spitalelor, în care să urmărească: asigurarea serviciilor medicale la un standard de calitate, echilibrarea cheltuielilor de funcţionare a spitalului între cele destinate medicamentelor, materialelor sanitare, salariilor, utilităţilor, utilizarea optimă a numărului de paturi.

"Vreau să le transmit managerilor de spitale, nu tuturor, se ştiu cei care sunt vizaţi, că sunt supărat pe modul în care au înţeles să trateze acest subiect şi să răspundă acestei solicitări. Din păcate, n-au trimis toate spitalele, iar dintr-o primă analiză am constatat că managerii nu au înţeles nimic din ce aveau de făcut. Iar DSP-urile (direcţiile de sănătate publică, n.r.) nu şi-au îndeplinit misiunea de a supraveghea, îndruma, controla şi aplica politica ministerului în acest domeniu atât de important", a spus ministrul în videoconbferinţa cu reprezentanţii DSP-urilor şi managerii de spitale, potrivit Mediafax.


El a precizat că 60 la sută dintre spitalele din România au nereguli. "Vreau să vă dau şi public câteva date, care cred eu că sunt relevante în susţinerea acestui demers. Ele arată realitatea unui sistem spitalicesc cu dezechilibre şi care utilizează ineficient banii publici. Este vorba despre date rezultate în urma centralizării şi analizei raportărilor trimise chiar de spitale", a spus Nicolăescu.

Astfel, în ce priveşte rata de utilizare a paturilor, peste 75 la sută din secţiile din fiecare judeţ sunt subutilizate în diferite grade, sub rata optimă de utilizare, de 80 la sută. De exemplu, la endocrinologie, rata de ocupare a paturilor la nivel naţional este de 60 la sută, în spitalele municipale fiind de numai 45,6 la sută.


La oftalmologie, rata naţională de ocupare a paturilor este de 61 la sută, în spitalele judeţene - 58 la sută, iar în cele orăşeneşti - 33 la sută.

Totodată, sunt secţii de chirurgie în care se efectuează 10 operaţii pe lună.


Alte secţii sunt supraaglomerate cu cazuri care nu necesită internare în spital - exeme simple în secţiile de dermatologie, infecţii ORL necomplicate la adult, proceduri de recuperare care pot fi efectuate complet în ambulatoriu, a mai spus ministrul.

Alte nereguli în activitatea spitalelor sunt legate de reinternări şi transferuri. Astfel, până în 30 de zile de la prima externare, 12 la sută din cazuri (ca medie naţională) sunt reinternate.


Pentru fiecare judeţ există între 17 şi 25 de episoade de spitalizare continuă (peste 24 de ore, n.r.) anual la fiecare 10.000 de locuitori, a mai spus ministrul, subliniind că decizia internării în spital trebuie luată numai după ce au fost epuizate toate celelalte posibilităţi, cum ar fi tratamentul în ambulatoriu sau spitalizare de zi (între 12 şi 24 de ore, n.r.).

Ministrul le-a transmis managerilor de spitale să trimită planurile de reconfigurare cerute până la 20 februarie şi i-a atenţionat că nu vor primi paturi în plus dacă nu vor înainta un plan de conformare.


"Poate ar trebui să vă gândiţi dacă mai vreţi să rămâneţi pe posturi", le-a mai spus Nicolăescu directorilor de spitale.

 

Etichete: eugen nicolaescu