monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Al doilea lot de vaccinuri antigripale ajunge la Cluj, până la finalul anului

Până în prezent, la Cluj-Napoca au sosit doar 12.000 de doze de vaccin antigripal din cele 25.000 promise. O cantitate insuficientă, în condiţiile în care cererile medicilor de familie au fost duble.

Institutul Cantacuzino finalizează miercuri procesul de înfiolare pentru cel de-al doilea lot de vaccin antigripal.

Din data de 2 decembrie şi până astăzi, 5 decembrie 2013, au fost înfiolate aproximativ 200.000 de doze de vaccin antigripal, reprezentând cel de-al doilea lot care, va trece prin procesul de etichetare şi ambalare secundară, în următoarele 3 zile.


Ministerul Sănătăţii face precizarea că până la sfârşitul lunii decembrie, obiectivul principal al Institutului Cantacuzino este acela de a distribui, în două tranşe, întreaga cantitate de 400.000 de doze de vaccin antigripal necesară pentru campania de vaccinare 2013-2014, conform unui comunicat de presă.

Articol scris de Andrada Meseşan