Sănătate
Ce conţin ceaiurile de tip Ice Tea şi când devin periculoase pentru organism
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat un studiu în cadrul căruia a analizat 14 tipuri de ceaiuri tip Ice Tea. Rezultatele cercetării arată că 35.71 % dintre băuturile racoritoare de acest tip studiate au în conţinut atât zahăr cât şi îndulcitori şi E-uri.
În cadrul studiului au fost analizate 14 de tipuri de produse, achiziţionate în mod aleatoriu şi anonim de către reprezentaţii ANPC România din supermarketuri.
Ca urmare a realizării acestui studiu a reieşit faptul că din punct de vedere al numărului de E-uri, din cele 14 de tipuri de produse analizate, 28.57 % au în conţinut un număr de 2 E-uri (Nestea Peach, Nestea Mango Pineapple, Neastea Lemon, Neastea Forest Fruits, produse de Beverage Partners Worldwide şi distribuite de Coca-Cola), 35.71 % au în conţinut 3 E-uri (Lipton Ice Tea Lămâie, Lipton Ice Tea Zmeură, Lipton Ice Tea Piersică, Lipton Ice Tea Ceai Verde, produse de Pepsi), iar 21.42 % au un conţinut de 7 E-uri (Carrefour Discount Ice Tea cu aromă de lămâie, de piersică, ceai şi lămâie, distribuite de Carrefour şi Real). Ice Tea Lămâie produs şi distribuit de Lidl România are 8 E-uri.
Din punct de vedere al conţinutului de zahăr şi/sau îndulcitori, ca urmare a studiului realizat au reieşit următoarele: peste 35% au în conţinut atât zahăr cât şi îndulcitori, iar 28.57% au în conţinut doar zahăr.
În ceea ce priveşte conţinutul de suc de fruct din concentrate, acesta este următorul: peste 64% au 0,1% suc de fruct din concentrat; 7,14% au 0,3% suc de fruct din concentrate şi peste 28% nu au conţinutul de fruct specificat pe etichetă.
Nutriţioniştii spun că aceste băuturi răcoritoare nu sunt periculoase atâta timp cât sunt consumate ocazional. Devin periculoase pentru organism când sunt băute zilnic.