monitorulcj.ro Menu
Sănătate

Care este legătura între vise şi starea de sănătate a oamenilor ?

Visele pot reprezenta indicii importante în ceea ce priveşte starea de sănătate a oamenilor, visele violente putând fi un semn precoce al dezvoltării unor afecţiuni ale creierului, cum ar fi Alzheimer, potrivit cercetătorilor britanici.

Visele pot reprezenta indicii importante în ceea ce priveşte starea de sănătate a oamenilor

Analiza viselor a reprezentant mereu pentru oamenii de ştiinţă un subiect fascinant. Aceştia au ajuns la concluzia că visele pot transmite indicii valoroase în ceea ce priveşte sănătatea oamenilor şi chiar pot transmite semne ale unor boli, înainte ca simptomele specifice să apară, informează dailymail.co.uk

Cei mai mulţi oameni au între patru şi şase vise pe noapte, dar îşi amintesc numai două sau trei pe săptămână. Oamenii îşi amintesc visele numai dacă se trezesc în timpul lor. În cazul în care continuă să doarmă când visele se termină, oamenii nu le vor ţine minte. Se pare că femeile îşi amintesc visele mai frecvent decât bărbaţii, o posibilă expicaţie fiind aceea că au somnul mai uşor.


Visele nu au loc pe tot parcursul nopţii. Creierul începe să le creeze în timpul somnului REM (Rapid Eye Movement), etapă a somnului caracterizată prin mişcări oculare rapide sub pleoapele închise. Aceasta este o formă uşoară a somnului, de aceea oamenii se pot trezi cu uşurinţă în timpul viselor. Acest tip de somn apare de aproximativ patru ori pe noapte, prima etapă începând la circa 90 de minute după ce o persoană adoarme.

Prin urmare, dacă o persoană visează mai mult decât în mod normal, are coşmaruri sau vise ciudate, acestea ar putea fi simptome că sănătatea ei este în pericol.


Coşmarurile, determinate de bolile de inimă şi de migrene

Medicamentele betablocante în tratamentul hipertensiunii arteriale pot determina aceste vise "urâte". Experţii cred că aceste medicamente pot modifica indirect echilibrul anumitor substanţe chimice din creier, care produc coşmaruri.

Coşmarurile pot fi conectate însă şi cu problemele cardiace, potrivit unui studiu efectuat pe mai mult de 6.000 de persoane. În urma cercetării, s-a constatat că riscul de a avea coşmaruri este de trei ori mai mare în rândul persoanelor care au bătăi neregulate ale inimii, în timp ce riscul creşte cu până la şapte ori în rândul persoanelor care acuză dureri în piept. Acest lucru se întâmplă pentru că persoanele care au probleme cardiace sunt mai predispuse în a avea probleme respiratorii, care duc la scăderea nivelului de oxigen din creier.


De asemenea, coşmarurile pot fi un avertisment pentru dezvoltarea migrenelor. Durerile de cap pot apărea în timpul nopţii şi, potrivit unui studiu realizat pe 37 de pacienţi, acestea sunt urmate de coşmaruri, care implică furie şi agresivitate. O teorie în acest sens este aceea că durerile de cap provoacă schimbări la nivelul creierului.

Temperatura camerei, fluctuaţiile hormonale sau durerile, printre motivele pentru care oamenii se trezesc din somn

Temperatura ridicată sau prea scăzută în timpul nopţii poate duce la crearea mai multor vise. Cu cât somnul este mai deranjat - din cauza faptului că este prea cald sau prea frig -, cu atât creşte posibilitatea ca o persoană să se trezească în timpul somnului, ceea ce înseamnă că îşi va aminti visele. În acest sens, experţii recomandă ca temperatura camerei să fie menţinută la 18 grade.


De asemenea, fluctuaţiile hormonale în rândul femeilor pot cauza apariţia viselor. Unele femei spun că visează mai mult în timpul menstruaţiei. Acest lucru poate avea loc din cauza faptului că femeile se simt inconfortabil, sunt balonate şi au crampe în perioada menstruaţiei, motiv pentru care se trezesc mai des.

Totodată, insomnia şi durerile îi pot face pe oameni să se trezească în mod repetat în timpul nopţii, ceea ce înseamnă că îşi amintiesc cu mai multă uşurinţă visele. Medicii spun că dacă o persoană doarme prea puţin câteva nopţi la rând, ea poate să aibă vise ciudate în prima noapte de odihnă.


Meniurile bogate în grăsimi înainte de culcare tind să rămână în stomac o perioadă îndelungată, motiv pentru care se pune presiune pe valva dintre stomac şi esofag, ceea ce provoacă arsuri la stomac. De obicei, acest lucru se întâmplă în primele ore după ce o persoană adoarme şi există posibilitatea de a se trezi noapte, chiar în timpul etapei de visare.

Visele violente, un semn al Alzheimerului sau al Parkinsonului

Dacă o persoană visează că este atacată sau urmărită, acesta poate fi un semn al unei afecţiuni a nervilor sau a creierului, precum Alzheimer sau Parkinson. Persoanele care se luptă în mod constant în timpul somnului sau ţipă pot suferi de o afecţiune numită tulburare comportamentală REM. Această tulburare ar putea fi provocată de o dereglare a unei părţi a creierului care controlează "întrerupătorul de siguranţă" al creierului, care, în mod normal, îi împiedică pe oameni să acţioneze în timpul viselor. Această afecţiune provoacă visele violente - cum sunt cele în care apar atacuri sau urmăriri - şi din acest motiv persoana care visează îşi poate face rău sieşi sau partenerului. Aceste vise violente pot reprezenta un semn pentru prezenţa bolii Alzheimer şi, de obicei, apar cu zece ani înaintea altor simptome specifice, cum ar fi pierderea memoriei.

Visele ciudate, determinate de consumul de alcool

Persoanele care suferă de depresie sau de stres sever intră în etapa de visare mult mai repede, motiv pentru care visele apar mai devreme în timpul nopţii.

Dacă o persoană consumă alcool înainte de culcare poate visa mai mult în timpul nopţii. Acest lucru se întâmplă pentru că alcoolul rămâne în corp până dimineaţă, motiv pentru care pot fi afectate anumite chimicale de la nivelul creierului într-un fel care provoacă vise ciudate.

Visele de natură sexuală sunt frecvente la persoanele de toate vârstele, dar cresc pe măsură ce înaintează în vârstă şi sunt comune în rândul persoanelor trecute de 60 de ani. Oamenii îşi găsesc hobby-uri noi la pensionare, ceea ce poate explica numărul ridicat de vise cu tentă sexuală.