Sănătate
Chirurgii clujeni supraveghează primele operaţii laparoscopice de la Turda
La spitalul din Turda va fi folosită în premieră chirurgia laparoscopică. Conducerea unităţii medicale de la Turda a făcut o prezentare a metodei laparoscopice şi a avantajelor acesteia.
O echipă de medici de la Clinica de Chirugie III din Cluj-Napoca, îndrumată de profesorul universitar dr. Cornel Iancu, va supraveghea primele intervenţii chirurgicale efectuate prin tehnica laparoscopică la spitalul turdean.
Medicii au declarat că laparoscopia nu va înlocui chirurgia clasică, aceasta va fi utilizată în paralel, în plus sunt anumite patologii care nu se pretează la astfel de intervenţii.
"Nu înlocuieşte ci completează activitatea chirurgicală...nu poate fi folosită în cazurile extrem de grave. O mare parte din investigaţii şi diagnostice vor fi puse pe această cale, este o tehnică modernă dar în acelaşi timp destul de veche...laparoscopia nu poate înlocui niciodată chirugia clasică, ar fi o mare greşeală să se pună un semn de egalitate între cele două. Este o altă metodă de chirugie, de tip închis...toată medicina este aceeaşi doar că se foloseşte o aparatură de înaltă performanţă. Şi laparoscopia are contraindicaţiile ei, operaţiile se fac cu anestezie generală...şi anestezia generală are contraindicaţii la fel ca orice manoperă medicală" transmit chirurgii turdeni.