Liderul Jobbik Cluj, Erdely Bela, consideră că atacurile lansate la adresa partidului de preşedintele Băsescu şi premierul Ponta au ca scop generarea unei atitudini antimaghiare, el susţinând că Jobbik nu duce o politică împotriva românilor, ci doar vrea să rezolve problemele maghiarimii din Ardeal.
Elena Băsescu (EBA), fiica preşedintelui Traian Băsescu, şi-a adjudecat deja locul doi pe listele Partidului Mişcarea Populară (PMP) pentru viitoarele alegerile parlamentare, au declarat, pentru PaginadePolitica.ro, surse apropiate negocierilor.
Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri seară, în cadrul unei conferințe de presă, că Ordonanța de Urgență privind certificatele verzi se află în vigoare, astfel că afirmaţiile premierului Ponta privind blocarea acesteia nu sunt reale.
Deputatul PNL Cluj Adrian Oros spune că aşteaptă raportul ANI privind incompatibilitatea sa, pentru a decide cum va acţiona şi că "ANI şi-a făcut treaba" întrucât a descoperit că el a fost, timp de trei luni, deputat şi asociat şi administrator "la un biet cabinet veterinar pentru câini şi pisici".
Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, consideră că declaraţia şefului statului privind interzicerea partidului Jobbik în România este una "neeuropeană" şi că Traian Băsescu "s-a lăsat dus de val”.
Agenția Națională de Integritate (ANI) susține că 32 de parlamentari se află în stare de incompatibilitate. Pe listă se regăseşte şi deputatul clujean PNL Adrian Oros.