Europarlamentarul Monica Macovei, candidat pentru un nou mandat în PE, pe listele PDL, participă la Târgu Mureş, la o dezbatere despre modificarea legii partidelor politice.
69% dintre români se consideră mai degrabă neinformați cu privire la activitatea Parlamentului European, iar 68,4% - în ceea ce privește activitatea europarlamentarilor români, se arată într-un sondaj INSCOP Research realizat la comanda cotidianului "Adevărul" în perioada 1-7 mai 2014.
Adrian Papahagi anunţă că a decis luni să-şi înceteze suspendarea voluntară din PMP, deoarece nu mai poate sta pe margine, pentru că ”lupta împotriva PSD are nevoie de toate forţele dreptei”.
Alianţa PSD-UNPR-PC a primit, în prima parte a campaniei electorale, donaţii însumând 1.622.120 lei, adică aproape cât toţi ceilalţi competitori la un loc, în timp ce PDL a avut donaţii de 663.412 lei, PNL - 482.538 lei, iar PMP - 310.333 lei.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că se vor produce redistribuiri ale forţelor NATO pe flancul de est al Europei şi că "România, indiferent cât de importanţi sunt baronii, trebuie să înţeleagă că resursele pentru apărare trebuie alocate".
Primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc, l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că a sfidat Constituţia, asumându-şi declaraţii în numele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Iaşi, că speră ca în iunie să se ia decizia intrării României în Schengen cu aeroporturile şi porturile, iar în anul 2015 să se producă intrarea şi cu forţele terestre.