Instanţa supremă a admis, marţi, să fie judecat pe fond recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis şi a stabilit primul termen în 14 ianuarie, când vor fi citaţi Iohannis şi un reprezentant al Agenţiei Naţionale de Integritate.
Premierul Victor Ponta a declarat, în dezbaterea din plenul Camerei, că regretă că cetăţeni din diaspora nu au putut vota, a plătit preţul politic şi a făcut apel la partide să adopte cadrul legislativ necesar: votul electronic şi desemnarea unei instituţii nepolitice pentru organizarea votului.
Premierul Victor Ponta le-a spus, marţi, deputaţilor PSD că vrea, în acest moment, să restructureze Guvernul, Congresul partidului urmând să fie convocat în primăvara anului viitor, potrivit unor surse participante la discuţii.
Marea majoritate a liderilor PSD "zic să se facă" un congres al partidului în acest an, dar există şi posibilitatea convocării ''oricând a unui consiliu naţional de analiză şi de lansare a unor proiecte politice", a afirmat, duminică, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea.
După eşecul din alegerile prezidenţiale, formula guvernamentală ar trebui revalidată în Parlament. O spune fostul premier Adrian Năstase care vorbeşte despre necesitatea unei eventuale remanieri guvernamentale.
Un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, realizat la scurt timp după al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, arată că încrederea românilor în preşedintele ales Klaus Iohannis a crescut spectaculos după ultimul tur de scrutin, iar mai bine de jumătate din români consideră că ţara se îndreaptă într-o direcţie bună.